spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
16-nov.-2024
spot_img
spot_img

Decizii importante pentru anumite categorii de pensionari. Anunţul vine de la Cotroceni. Cine este vizat

- Advertisement -

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar şi a Legii privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României.

Pensiile funcţionarilor parlamentari şi ale personalului diplomatic vor reprezenta 80% din media veniturilor din ultimul an dinainte de pensionare. Condiţia este, însă, să aibă vechime în Parlament de 14 ani, respectiv 18 ani în Corpul Diplomatic şi consular al României.

„La împlinirea vârstei de pensionare, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimii 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz”, se arată în proiectul de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD.

De asemenea, angajaţii cu vechime mai mare de 14 ani ar urma să primească în plus 1% din venitul mediu calculat pentru fiecare an suplimentar.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/decizii-importante-pentru-pensionari-anuntul-a-fost-facut-de-la-cotroceni_234132.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.