spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

De sãrbãtori, copiii au umplut sectia de pediatrie a spitalului Husi!

- Advertisement -

MUNCÃ Supraaglomerare în sectia de pediatrie a spitalului municipal Husi! În aceste zile sunt internati peste 30 de copii cu vârste între o lunã si 6 ani, iar pentru cã locurile în saloane au fost prea putine, cadrele medicale au improvizat câteva pãtuturi, pentru ca toti micutii sã aibã loc. Problema este cã multi copii sunt din mediul rural, acolo unde medicii de familie si-au luat, cei mai multi dintre ei, concediu de sãrbãtori, iar pacienti sunt nevoiti sã ajungã la spital, fie si pentru afectiuni usor de rezolvat pe plan local. Prin urmare, volumul de muncã foarte mare, în raport cu personalul din ce în ce mai redus din sectia de pediatrie, reprezintã o adevãratã provocare, de aceea medicii de familie din mediul rural, dar si reprezentatii Centrelor de Permanentã din comune, sunt rugati sã îsi revizuiascã programul în aceastã perioadã, în asa fel încât pacientii de la sate sã beneficieze de asistentã medicalã, iar acolo unde situatia nu o impune, sã se poatã administra tratament ambulatoriu.

În urmã cu o zi, în sectia de pediatrie a spitalului municipal Husi, erau internati nu mai putin de 32 de copii, iar aproape fiecare dintre ei avea un însotitor. Cu totii împãrteau spatiul rezervat celor 20 de locuri, câte sunt rezervate sectiei de pediatrie a spitalului municipal “Dimitrie Castroian” Husi. Unii dintre micuti aveau afectiuni respiratorii, altii digestive, însã cadrele medicale ale spitalului au considerat cã, indiferent dacã starea lor de sãnãtate nu era atât de gravã, trebuie mentinuti sub supraveghere, mai ales avându-se în vedere vremea rea de afarã. Prin urmare, au recurs la o solutie de compromis: au adus alte pãtuturi si le-au înghesuit în asa fel încât toatã lumea sã aibã loc. Provocarea, în schimb, este pentru cadrele medicale, care s-au împutinat nepermis de mult. De pildã, douã asistente – pe timp de zi, si una singurã pe timp de noapte -, împreunã cu singurul pediatru activ în sectie, dr. Floreta Bianu, trebuie sã facã fatã tuturor nevoilor acestor micuti. “Într-adevãr, este o situatie grea, pentru cã, în orimul rând, sunt copii, iar ei trebuie secundã de secundã supravegheati. Am fost nevoiti sã chemãm asistente de acasã, întrucât, pur si simplu, este mare nevoie de personal medical. Doamna doctor Bianu este singurul pediatru care îi îngrijeste pe toti. Este, într-adevãr, o perioadã în care numãrul cazurilor creste, însã sunt situatii în care, dacã medicul de familie din comunã, de unde vin multi dintre micii pacienti, i-ar vedea atunci când au nevoie, nu ar mai trebui ca ei sã ajungã la spital”, a spus medicul Taisia Deleanu, director medical al spitalului municipal “Dimitrie Castroian” Husi.

Unii medici de familie de la sate, în concediu de sãrbãtori, iar pacientii, la spital!

Numai cã asistenta medicalã la sate rãmâne o problemã delicatã a sistemului, amendatã inclusiv de CJAS Vaslui, care constanta, în interventii publice, faptul cã unii medici de familie din comune… dau rar pe la serviciu, iar pe multi dintre pacientii din listã nici nu-i cunosc personal. De nevoie, oamenii sunã la 112 si asa se supraaglomereazã spitalele. Mai mult decât atât, uneori nici Centrele de Permanentã nu sunt de folos oamenilor care apeleazã la ele. “Chiar i-am ruga pe medicii de familie de la sate, sã îsi adapteze putin programul, în asa fel încât oamenii sã nu rãmânã complet fãrã un sfat medical, fãrã un consult, în perioada sãrbãtorilor sau în asemenea conditii de iarnã grea. Sunt rãceli simple, sunt cazuri care înseamnã mai mult panica pãrintelui îngrijorat, sunt situatii ce ar putea fi usor rezolvate la nivel local, dacã un medic ar vedea pacientul. Dar fiind multi plecati în concedii, nu are cine îi consulta si, bietii de ei, vin la spital. În plus, chiar vreau sã remarc faptul cã nici Centrele de Permanentã nu sunt întotdeauna la îndemâna omului. Asearã am primit o mãmicã de la Stãnilesti, împreunã cu copilasul ei, care avea o micã rãcealã. Mãmica a spus cã la Centrul de Permanentã Stãnilesti nu a gãsit pe nimeni. Personal am sunat, ca sã mã conving si, cel putin jumãtate de orã, de la sosirea pacientei, nimeni nu a rãspuns acolo. Nu e bine sã se întâmple asa. Se pun pe drumuri niste oameni, care ar putea fi foarte usor ajutati la nivel local, dacã nu ar gãsi usi închise peste tot”, a mai spus medicul Taisia Deleanu, directorul medical al spitalului municipal Husi. De altfel, adresabilitatea la spitalul HusI a crescut foarte mult, în ultimele zile. Numai ieri, spun reprezentatii spitalului, având nevoie de ajutor 56 de persoane, suferind fie de boli digestive, complicatii cardiace sau afectiuni respiratorii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.