De la BAL direct la SPITAL. Un elev a ajuns în comă alcoolică la urgenţe

Elevii s-au distrat la balul bobocilor până noaptea târziu, informează România TV. Mulţi dintre ei au petrecut cu multe sticle de alcool. Iar la plecare au făcut un adevărat spectacol.
Un elev a ajuns însă la spital în comă alcoolică. Băiatul a fost internat la Terapie Intensivă.
“Tânărul este un băiat de 16 ani din comuna Pătrăuţi, elev la un colegiu sucevean. Un colegiu care a organizat în incinta casei de cultură Suceava un bal al bobocilor. Poliţişti fac cercetări cu privire la cauzele care au provocat starea de confuzie a tânărului, având în vedere că acesta a consumat în exces băuturi alcoolice“, a spus Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.