NationalUltima ora

De ce nu vor fi anulate amenzile uriașe date de Poliție. Câte voturi pierde PNL

Zeci de mii de persoane sunt sancționate în România pentru nerespectarea ordonanțelor militare. La fel în Italia și Spania, dar parcă la noi ceva este exagerat.

Zilele trecute comentam cu Mirel Curea câte ceva despre beția amenzilor. Care sunt mult prea mari și mult prea dese pentru posibilitățile românilor. Așa este, îi dau dreptate lui Mirel, mai ales că în urmă cu câteva minute am citit că în Teleorman s-au dat până acum 5.000 de amenzi, total 10.000.0000 lei. Uriaș!

Cum procedează alet țări? În UK amenzile date pe motiv de coronavirus pleacă de la 60 GBP, prima abatere, la 960 GBP, dacă persiști în greșeală. Merită menționat că acestea sunt amenzi contravenționale normale, nu speciale, așa cum se întâmplă la noi.

În Italia amenzile sunt de 200 de euro, peste 100.000 de persoane fiind sancționate, iar în Spania, amenzile pleacă de la 600 euro și pot ajunge până la 3.000 de euro, fiind sancționate până acum 13.000 de persoane. În România este o beție a amenzilor, de zici că toată țara se plimbă, sfidând ordonanțele militare…

Haideți să vedem ultimele date oficiale.

22 aprilie: 4.950 de persoane nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.406.813 lei. ….https://evz.ro/de-ce-nu-vor-fi-anulate-amenzile-uriase-date-de-politie-cate-voturi-pierde-pnl.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button