spot_img
spot_img
2 C
Vaslui
14-nov.-2024
spot_img

Daniel Morar: Restrângerea noţiunii de funcţionar public are interesul de a scăpa anumite persoane de incidenţa legii penale

- Advertisement -

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat luni seară la TVR că iniţiativa legislativă a parlamentarilor UDMR de a modifica Codul Penal şi a exclude demnitarii din definiţia funcţionarilor publici are interesul de a scăpa anumite persoane de incidenţa legii penale.

El a menţionat că ştie despre iniţiativa legislativă deoarece cei din DNA au fost consultaţi cu privire la această propunere de Ministerul de Justiţie.

„E o iniţiativă legislativă care are, hai să spunem, două ţinte. În primul rând, se modifică textul care incriminează conflictul de interese şi acolo propriu-zis asistăm la o dezincriminare parţială a acestei infracţiuni. (…) Şi este încă o tăiere, o amputare a textului. Dar cel mai important lucru este că, în textul alineatului 2, se spune că subiecţii acestei infracţiuni sunt doar funcţionarii publici aşa cum sunt definiţi ei de Legea 188. Legea 188 este legea funcţionarului public. Ce înseamnă? Parlamentarii, miniştrii, secretarii de stat, preşedinţii de consilii judeţene, primarii, magistraţii nu vor mai fi subiecţi ai acestei infracţiuni”, a explicat Morar.

Şeful DNA a susţinut că ceea ce este şi mai grav este că prin această iniţiativă legislativă se intenţionează modificarea şi restrângerea noţiunii de funcţionar public, funcţionarul public care comite fapte de corupţie.

„Adică sunt scoase de acolo, aşa cum am spus, funcţiile de demnitate publică. Păi, nu mi se pare a avea o logică juridică, doar o logică ce ţine de nevoia, de interesul de a scăpa anumite persoane de incidenţa legii penale”, a afirmat procurorul-şef.

De asemenea, el a spus că i se pare contra unei logici juridice să spui că funcţionarul public care comite o faptă de corupţie nu-l cuprinde pe parlamentar, pe ministru, pe cel de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pe primar, pe preşedintele consiliului judeţean.

„Adică ce trebuie să înţelegem? Funcţionar public înseamnă orice om care lucrează în domeniul public, care este plătit de stat. Ba, mai mult, legea spune ‘funcţie plătită sau neplătită’. Ce înseamnă ca şi consecinţă? Mai poate însemna un lucru. Dacă această modificare va intra în forţă, dacă va fi aprobată şi aşa mai departe, va opera principiul legii penale mai favorabile, ceea ce înseamnă că unii dintre cei de care vorbim noi, care acum sunt pe rolul instanţelor de judecată cu diverse procese ar scăpa cu siguranţă, pentru că ar spune foarte simplu judecătorului: ‘constataţi că eu, ca parlamentar, eu, ca primar, nu mai pot comite infracţiunea de luare de mită’. (…) Eu vă spun că nu e normal. Convenţiile naţionale, convenţiile internaţionale la care România este parte – este parte în sensul că le-a ratificat – şi cea mai importantă convenţie a ONU împotriva corupţiei recomandă incriminarea corupţiei şi în mediul privat, darămite în mediul public”, a subliniat şeful DNA.

În opinia lui Morar, ar fi „ciudat” ca demnitarii cei mai de seamă ai statului român, numiţi ori aleşi, să nu mai poată comite infracţiunea de luare de mită.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.