Dan Marian și Marius Arcăleanu, noile vedete care vor merge la DNA pentru a fi audiați în dosarul „Rețeaua Bogos”
RÂND LA DNA... Dan Marian nu e la primul contact cu procurorii anticorupție. A fost inculpat și a primit control judiciar în dosarul retrocedărilor lui Nețoiu. Marius Arcăleanu, însă, e fată mare
POLITICIENI ÎN SLUJBA LUI BOGOS

Când Bogos a fost arestat preventiv, pe surse a apărut și referatul de arestare cu întreaga activitate infracțională a acestuia și a rețelei sale. În acest document, apare și numele lui Dan Marian. Iată ce scrie în referatul de arestare despre implicarea fostului vicepreședinte CJ Vaslui în afacerea Bogos: «În contextul neregulilor identificate în fermă (inclusiv privind trasabilitatea exemplarelor și modul de raportare, către DSVSA Vaslui, a suspiciunilor de boală), PONEA MIHAI a dispus monitorizarea strictă a activităților de neutralizare a exemplarelor afectate (aproximativ 230.000 păsări) și a refuzat să aprobe dosarul de despăgubire, astfel că, fiindu-i afectate interesele pecuniare, BOGOS FĂNEL a întreprins, cu sprijinul mai multor persoane și sisteme relaționale de influeță, demersuri pentru a-l schimba din funcție pe directorul executiv al DSVSA Vaslui. În acest sens, Marian Dan-Mihai vizează influențarea lui BOCIU ALEXANDRU- NICOLAE, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pentru a schimba conducerea DSVSA Vaslui. Astfel, în primă fază, la data 14.02.2025, MARIAN DAN-MIHAI a realizat o întâlnire cu factori de decizie din județul Vaslui, respectiv TRIFAN CIPRIAN- IONUȚ, președintele CJ Vaslui, ONOFREI DANIEL-GARINCHA, prefectul Județului Vaslui, și BARBU MIHAI, director general al TELECOMUNICAȚII CFR SA București și președintele PNL – filiala județeană Vaslui, persoană cu influență în plan local, solicitându-le sprijinul pentru înlocuirea din funcție a lui PONEA MIHAI. Singurul care s-a oferit să-l sprijine în materializarea demersului a fost BARBU MIHAI. Prin urmare, la data de 20.02.2025, BARBU MIHAI l-a contactat pe BOCIU ALEXANDRU-NICOLAE și pe Oleleu Ioan, cu care au stabilit o întâlnire în București, pentru data de 24.02.2025, urmând a fi însoțit și de BOGOS FĂNEL. Scopul acestei întâlniri a fost de a-l determina pe numitul BOCIU ALEXANDRU- NICOLAE și pe OLELEU IOAN ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să-l demită pe PONEA MIHAI din funcția de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui și desemnarea la conducerea acestei instituții de la nivelul Jud. Vaslui a unei persoane care să accepte în mod ilegal dosarul de despăgubire a fermei de găini-ouă consum/ GOC din localitatea Muntenii de Jos, județul Vaslui, reprezentată de BOGOS FĂNEL. În urma discuțiilor purtate la data de 24.02.2025 la sediul ANSVSA de către Bogos Fănel cu BOCIU ALEXANDRU- NICOLAE și OLELEU IOAN, s-a stabilit că o echipă din cadrul ANSVSA se va deplasa, la cererea scrisă a lui Bogos Fănel, în jud. Vaslui unde va efectua un control asupra problemelor prezentate de fermier și se va încerca demiterea numitului Ponea Mihai din funcția de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui și desemnarea la conducerea acestei instituții a unei persoane care să promoveze interesele financiare ale numitului Bogos Fănel».
Dan Marian, un mic combinator. În scenă, apare și Liviu Iacob, actualul șef al PNL Huși
Combinațiile politice PNL – PSD în județ sunt cunoscute și arhicunoscute. Nu de curând, Liviu Iacob a bătut palma cu primarul PSD de la Huși pentru a pune director la spital pe stomatologul Mihaela Nacu sau la Oltenești un viceprimar AUR a fost demis de majoritatea ad-hoc PNL-PSD. Un exemplu de cum se fac înțelegerile politice între partide este surprins de procurorii DNA într-un dialog între Dan Marian – PSD și Liviu Iacob – PNL: „În acest sens, la data de 06.03.2025, la ora 15:46:57 Marian Dan Mihai poartă o convorbire telefonică cu numitul Iacob Liviu căruia îi transmite că i-a făcut o recomandare pozitivă pe linie politică la Barbu Mihai (Ți-am dat o recomandare pe linie politică și ți-am dat o recomandare pozitivă, băi, ca să știi! Da?/ Lui BARBU! Cum cui?). Acest aspect evidențiază legătura apropiată dintre Marian Dan Mihai și Barbu Mihai care conlucrează, respectiv cel dintâi identifică operatorii economici/ persoanele care au nevoie de persoane care le pot oferi influență politică în vederea rezolvării unor probleme oneroase”. Dan Marian s-a oferit să-l ajute pe Bogos să scape pe Ponea de la DSVSA. Se vorbește că acesta a avut chiar o serie de afaceri pe bani europeni cu Vanbet-ul. Se spune că Bogos știa că postul de la DSVSA era al PSD și ar fi vrut să ajungă la Solomon, însă deputatul nici nu a vrut să audă. Așa a apărut în scenă Dan Marian, care s-a oferit să preia problema în PSD dacă Solomon a zis „pas”.
Onofrei a stat la DNA 3 ore. Majoritatea întrebărilor la care acesta a răspuns o vizau pe Cristina Trăilă
INSTIGARE LA ABUZ ÎN SERVICIU… Cristina Trăilă a ajuns în Vaslui la Organizația Județeană PNL adusă de Barbu, după demisia lui Nelu Tătaru. Aceasta a și candidat la Senat pe prima poziție pe listele de la PNL Vaslui. Din iulie 2025, a fost numită secretar general adjunct al Guvernului României, taman când Bogos și rețeaua lucra de zor la îndepărtarea lui Ponea de la DSVSA Vaslui și la obținerea acelor despăgubiri de milioane de euro. Din poziția sa de la Guvern, Trăilă a făcut multe vizite la ANSVSA, unde i-a cerut președintelui Bociu să-l demită pe Ponea. Procurorii verifică dacă aceasta nu a instigat la abuz în serviciu folosindu-se de poziția sa în Guvern și implicarea pe care a avut-o la presupusa mită de 1,5 milioane de euro. Cel mai probabil că, în următoarele zile, și aceasta va fi chemată la DNA, mai ales că în cele trei ore cât prefectul Garincha Onofrei a fost audiat, majoritatea întrebărilor puse acestuia o vizau pe Trăilă și implicarea acesteia în afacerea Bogos. Reamintim că coechipierul ei, Mihai Barbu are deja statutul de inculpat și asupra sa s-a luat măsura preventivă de control judiciar. Se spune că în ziua în care Bogos a fost aresta preventiv, Trăilă reușise să numească alt director la DSVSA Vaslui, în persoana fostului șef de la ANSVSA, Robert Chioveanu. Numai că acesta nu a mai ajuns pe scaunul lui Ponea, procurorii DNA au fost mai rapizi.
La toți le vine rândul, ca si lui Tătaru care era mare combinator si coordona o rețea de Conturi Vaslui…văd ca Camy Camelia nu spune nimic despre spatiile lui Neluțu..
Nu ai cum sa reformezi un partid cu oameni ca și Arcaleanu.