GRAV… Un individ de numai 19 ani a atacat cu cuțitul la un bar din municipiul Huși, un bărbat în vârstă de 43 de ani, cadru miliar la U.M. 01779. Numai o minune a făcut ca victima să nu moară pe loc, întrucât lama cuțitului a țintit zona de la nivelul gâtului, însă rana, din fericire, nu i-a fost fatală. Plin de sânge, omul a reușit să ajungă acasă, iar soția sa a sunat imediat după ajutor la 112. Polițiștii și jandarmii din Huși s-au mobilizat exemplar și au împânzit aproape toate zonele, iar un echipaj de jandarmi a reușit să identifice două persoane, una de 19 ani și alta de 38 de ani. Verificarea a arătat că cei doi bărbați au legătură cu cazul grav petrecut pe strada 1 Decembrie. Bărbatul de 19 ani este prezumtivul autor al tentativei de omor, infracțiune conturată în urma cercetărilor efectuate de polițiști.
Vestea că, într-un oraș liniștit precum este Hușul, un om a fost înjunghiat într-un loc public și mai ales de o persoane necunoscută, așa cum au fost informați inițial polițiștii, a generat rumoare! Agresiunea s-a petrecut vineri seara, pe 8 octombrie, în jurul orelor 20:00, pe strada 1 Decembrie. La parterul unui bloc, unde este un mic punct comercial, bărbatul de 43 de ani a fost înjunghiat, iar din spusele sale, pe agresor nu îl cunoștea. Cauza reală a acestui gest cu intenții criminale a rămas să fie stabilită de anchetatori. Hușenii care locuiesc în zonă și care au fost speriați de cele întâmplate au bănuit că a fost vorba despre un conflict spontan. „Mai beau la barul acesta și se mai iau la ceartă, au mai fost niște situații, dar să se ajungă la așa ceva, să se lovească cu cuțitul, niciodată. La noi în oraș eu nu am mai auzit de mulți ani asemenea fapte”, au comentat oamenii din zonă. Grav rănit și cu sângele curgându-i șiroaie, omul a ajuns acasă, iar soția a sunat imediat la 112. La domiciliul victimei a ajuns un echipaj medical. „Echipajul l-a găsit la domiciliu, conștient și coerent, dar cu o plagă cu sângerare abundentă la vârful hemitoracelui stâng, în zona retroclaviculară. După acordarea primului ajutor, aceasta a fost transportat la Spitalul Huși. Ulterior, pacientul a fost transferat la Spitalul Sfântul Spiridon Iași cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă cu diagnosticul de Șoc Hemoragic”, au transmis reprezentanții SAJ Vaslui. La Iași a fost preluat imediat de medicii care l-au și băgat în operație, pentru a-i salva viața.
Polițiștii și jandarmii, mobilizare exemplară! L-au prins pe suspect în cel mai scurt timp
În timp ce echipajul de pe Ambulanță prelua victima și o ducea la spital, polițiștii și jandarmii din Huși s-au mobilizat imediat și au împânzit orașul. Jandarmii au dat de doi indivizi, unul de 19 și altul de 38 de ani, care păreau suspecți. Intuiția nu a dat greș, astfel că unul dintre ei, cel de 19 ani, s-a dovedit a fi principalul suspect în acest caz. Ambii au fost conduși la Poliție, dar și la fața locului, pentru a stabili concret cele întâmplate. „Întrucât în urma cercetărilor efectuate în cauză a fost conturată suspiciunea comiterii unei infracțiuni contra vieții (tentativă la infracțiunea de omor), dosarul penal a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, competent să efectueze urmărirea penală”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui. Aseară, procurorii l-au prezentat pe individul de 19 ani în fața instanței, cu propunere de arestare pentru 30 de zile. Deși, până la închiderea ediției instanța nu se pronunțase, arestarea preventivă într-un asemenea caz este o măsură inevitabilă.