Un judecător al Curții Supreme din Brazilia a decis vineri suspendarea funcționaării rețelei sociale X (fosta Twitter), transmite Sky News. Judecătorul Alexandre de Moraes de la Curtea Supremă a emis acest ordin după ce proprietarul miliardar al site-ului, Elon Musk, nu a numit la timp un reprezentant legal în Brazilia. Judecătorul și Musk s-au certat public timp de câteva luni, după ce X nu a respectat ordinele legale de blocare a anumitor conturi acuzate de răspândirea de știri false și ură. În urma deciziei este de așteptat ca platforma X să nu mai fie disponibilă în Brazilia în următoarele 24 de ore. Persoanele care încearcă să acceseze platforma după interdicție prin intermediul VPN-urilor ar putea fi amendate cu 50.000 de reali (circa 10.000 USD), conform rapoartelor mass-media locale.