Local

Curtea de Justitie a UE aduce vesti teribile pentru Dumitru Buzatu

REGLEMENTÃRI Sãptãmâna trecutã, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a fãcut câteva precizãri în ceea ce priveste deciziile de prescriptie în unele dosare penale. Astfel, CJUE îsi doreste sã disparã prescriptia în dosarele penale care privesc interesele financiare ale Uniunii Europene, dar si în dosarele grave de coruptie. Printre cei vizati de aceastã decizie ar putea fi si Dumitru Buzatu, fostul presedinte al CJ Vaslui, trimis în judecatã pentru fapte de coruptie. Geanta cu milioane de lei gãsitã de procurorii DNA în masina lui Buzatu a devenit deja celebrã.

La scurt timp dupã ce dosarul în care Dumitru Buzatu a fost trimis în judecatã pentru fapte de coruptie, au apãrut si primele zvonuri legate de faptul cã s-ar dori ca acest dosar sã ajungã la termenele de prescriptie si astfel inculpatul sã scape de acuzatii. Discutiile erau legate, în mare mãsurã, de numãrul mare de martori propusi de apãrãtori si acceptati de instantã (peste 40 de persoane – n.r.), dar si de distantele dintre termenele de judecatã (aproximativ o lunã de zile între termene – n.r.). Iatã cã, sãptãmâna trecutã, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a venit cu precizãri în ceea ce priveste prescriptia în dosarele penale din România si a recomandat ca dosarele care privesc interesele financiare ale Uniunii Europene si infractiunile grave de coruptie sã nu se mai bucure de acest privilegiu. În schimb, prescriptia se va putea aplica în dosarele care nu intrã în aceastã sferã. Astfel, hotãrârea CJUE nu modificã legislatia românã, ci stabileste criteriile pe care judecãtorii trebuie sã le aibã în vedere atunci când solutioneazã fiecare cauzã în parte.

Iatã acuzatiile aduse lui Dumitru Buzatu de cãtre procurorii anticoruptie

ACUZATII… În rechizitoriul întocmit, procurorii au retinut, în esentã, urmãtoarea stare de fapt: «În anul 2019, în contextul derulãrii unui proiect finantat din fonduri europene, între Consiliul Judetean Vaslui si o societate comercialã a fost încheiat un contract de achizitie publicã ce avea ca obiect reabilitarea si modernizarea unor drumuri din judetul Vaslui. În cursul anului 2021, în conditiile în care lucrãrile erau finalizate în proportie de 80%, între reprezentantul societãtii comerciale respective (martor în cauzã) si inculpatul Buzatu Dumitru, presedintele Consiliul Judetean Vaslui, ar fi apãrut neîntelegeri referitoare la plata facturilor (cca. 3.000.000 euro) si implicit la cuantumul mitei care trebuia remisã acestuia din urmã. În acest context, Consiliul Judetean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercialã (al cãrui obiect de activitate este realizarea de activitãti de inginerie si consultantã tehnicã) administratã de inculpat pentru a efectua o expertizã tehnicã a lucrãrilor executate. Dupã întocmirea raportului de expertizã, în perioadele 27-29.06.2022 si 07.02.2023-26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de suma de 714.000 mii de lei în scopul formulãrii unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul Judetean Vaslui si implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executãrii întocmai a lucrãrilor conform caietului de sarcini). De asemenea, pentru suma de bani pretinsã, expertul i-ar mai promis omului de afaceri cã va interveni pe lângã factorii decidenti din cadrul Consiliului Judetean Vaslui si cã-i va determina pe acestia sã achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrãrile executate. În contextul mentionat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 si 27.04.2023 suma totalã de 714.000 de lei. Dupã remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului Judetean Vaslui documentatia tehnicã privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrãrile efectuate de cãtre societatea martorului care a fost primitã si acceptatã de cãtre factorii decidenti din cadrul institutiei publice, printre care si inculpatul Buzatu Dumitru. În contextul mentionat mai sus, în perioada 08.05 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea presedinte al Consiliului Judetean Vaslui, ar fi pretins, indirect, de la acelasi om de afaceri sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea de cca. 3.000.000 euro mentionatã mai sus (ce reprezenta contravaloarea lucrãrilor executate de firma omului de afaceri). În contextul mentionat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante. În cauzã, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrãinarea sau sustragerea de la urmãrire a bunurilor care pot face obiectul confiscãrii speciale sau al confiscãrii extinse ori care pot servi la garantarea executãrii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparãrii pagubei produse prin infractiune, s-a dispus instituirea de mãsuri asiguratorii asupra a 20 bunuri imobile (apartamente, case, constructii, terenuri) ce apartin celor doi inculpati. De asemenea, s-a mai dispus mãsura asiguratorie a sechestrului asupra unor sume de bani, ridicate de la inculpatul Buzatu Dumitru cu ocazia efectuãrii perchezitiei domiciliare. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se mentine mãsurile preventive si asigurãtorii dispuse în cauzã. În cauzã, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Directiei Generale Anticoruptie si din partea Biroului de Operatiuni Speciale Iasi. Facem precizarea cã aceastã etapã a procesului penal reprezintã, conform Codului de procedurã penalã, finalizarea anchetei penale, situatie care nu poate sã înfrângã principiul prezumtiei de nevinovãtie», se aratã în rechizitoriul întocmit de procurorii anticoruptie.

3 comentarii

  1. Și mai zic unii proști că ne-a băgat UE legi și că din cauza asta scapă șmecherii
    Până nu se va face o justiție comună în toată UE băieții vor ciordi liniștiți tot înainte

  2. Foarte bună prelegerea poate fi înțeleasă și de nivelul de educație al majorității locuitorilor județului, dar aș vrea să aflăm și noi locuitorii județului cât a m-ai luat până atunci Buzatu ,că nu era pentru prima oară în mod sigur și aici sunt două soluții, face un acord de recunoaștere și mărturisește cât a mai luat până atunci și scăpa mai ușor sau a doua soluția ne mărturisește cumătrul cât ia mai dat în afară de meleonul din portbagaj înainte de a ajunge pe drojdie, că el chiar are o față de drojdier

  3. Domnul Buzatu este absolvent de Filosofie. Și se vede.

    Nu pentru că ar fi urmat calea lui Platon, Aristotel sau Kant, ci pentru că pare să fi întemeiat o școală filosofică proprie, cu sediul la Consiliul Județean Vaslui.

    Prima teză: utilitarismul. Tot ceea ce este util este bun… mai ales dacă este util celui aflat la putere.

    A doua teză: pragmatismul. Principiile sunt respectabile, dar numai până în momentul în care devin incomode.

    A treia teză: hedonismul. Fericirea este scopul suprem. Iar dacă filosofia clasică vorbea despre liniștea sufletului, varianta vasluiană pare să fi descoperit și liniștea… portbagajului.

    Între timp, județul Vaslui a rămas cu drumuri care pe hârtie păreau autostrăzi, cu investiții care în comunicate arătau spectaculos și cu promisiuni repetate până au devenit folclor administrativ. Nu degeaba ni se spune, uneori, „județ medieval”. În anii acestei administrații, expresia a părut mai degrabă o descriere decât o glumă.

    Iar dacă domnul Buzatu și domnul Bichineț ar trebui încadrați într-un curent filosofic, n-aș spune că aparțin existențialismului sau stoicismului. Mai degrabă au reinventat materialismul dialectic, adaptându-l economiei de piață: materia contează, dialectica explică orice, iar prosperitatea este, înainte de toate, una… personală.

    Poate că aceasta este cea mai importantă lecție de filosofie pe care au lăsat-o județului: nu cum se construiește binele comun, ci cum poate fi justificat aproape orice printr-o teorie suficient de convenabilă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button