■ 37 de grade era temperatura resimimţită luni, la ora 13:00, în Piatra Neamţ ■ meteorologii au emis un cod portocaliu şi mai multe avertizări cod galben, de ploi ■ luna lui Cuptor debutează cu timp bun, dar nu scăpăm de instabilitate atmosferică ■
Anul acesta vremea a fost destul de capricioasă şi după o primăvară secetoasă şi cu un regim termic mai tot timpul sub media perioadei, nici vara nu-i mai de soi. Aproape toată luna iunie a fost ceva mai frig, dar nu asta ne-a dat cele mai mari bătăi de cap ci instabilitatea care a culminat cu coduri roşii de precipitaţii şi instabilitate.
Avînd în vedere faptul că s-a încălzit brusc, a fost greu de rezistat din cauza umidităţii. De exemplu, pe 29 iunie, la ora 13:00, în Piatra Neamţ se resimţeau 37 de grade Celsius, deşi în termometre erau 29 de grade, la fel ca şi la Roman, iar la Tîrgu Neamţ se înregistrau 28 de grade Celsius.
Pînă şi în vîrf de munte, la staţia de pe Ceahlău – Toca, erau 18 grade, dar se resimţeau 23, conform ANM. Nu scăpăm de instabilitate şi săptămîna a început cu două avertizări de instabilitate atmosferică accentuată, iar jumătatea de vest a judeţului a fost în cod portocaliu, în timp ce jumătatea estică a fost sub avertizare cod galben de ploi.
Ambele au avut valabilitate pînă pe 29 iunie, la ora 19.00, plouînd consistent în zona Piatra Neamţ. Ulterior a intrat în vigoare un alt cod, galben, valabil de la acel moment şi pînă pe 30 iunie, la ora 10:00, anunţîndu-se din nou instabilitate acentuată. „În intervalul menţionat, local în zona de munte, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vîntului, descărcări electrice şi grindină. ….http://monitorulneamt.ro/neamt-cumplit-de-cald-dar-si-ploaie-consistenta/