În peste 60 de oraşe din străinătate au loc evenimente pentru Ziua Naţională a României. Acestea sunt organizate pentru diaspora românească de misiunile diplomatice şi de ONG-uri.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că astăzi au loc concerte, vernisaje, mese rotunde, proiecţii de film şi spectacole.
În acest an, din cauza reducerilor bugetare, misiunile diplomatice nu au mai avut un buget special pentru oragnizarea evenimentelor de 1 Decembrie. Astfel, MAE a solicitat ambasadelor şi consulatelor să identifice „surse alternative de finanţare, atât pentru recepţie, cât şi pentru diverse activităţi de diplomaţie publică”.
Tocmai din acest motiv, mai multe misiuni diplomatice, în special din ţări în care diaspora românească nu este numeroasă, au renunţat să mai organizeze astăzi evenimente. Printre oraşele care au ales această variantă sunt Buenos Aires (Argentina), Tunis (Tunisia), Rio de Janeiro (Brazilia), Alger (Algeria), Los Angeles (SUA), Pristina (Kosovo), Rostov pe Don (Rusia), Bratislava (Slovacia), Doha (Qatar), Vilnius (Lituania), Bagdad (Irak), Kuala Lumpur (Malaezia) şi Tokyo (Japonia).
Ungaria: La Budapesta, după un conflict între ICR şi autorităţile locale, se va organiza un concert de pian. După o serie de proteste ale maghiarilor, care au acuzat de trădare, directorul Teatrului Naţional din Budapesta şi-a retras acordul dat ICR pentru închirierea unei săli în care urma să fie organizată o recepţie de 1 Decembrie. Astăzi va avea loc un concert susţinut de Romanian Piano Trio (format din Horia Mihail, Răzvan Suma şi Alexandru Tomescu), cu un repertoriu Haydn-Enescu-Bartok-Dvořák. După concert se va organiza o recepţie.
Rusia: Universitatea Rusă „Prietenia Popoarelor” şi Institutul de stat de limba rusă „A.C. Puskin” din Moscova, unde studiază tineri români, organizează astăzi evenimente culturale la care şi-au anunţat prezenţa reprezentanţi ai Ambasadei României, conducerile instituţiilor, cadre didactice şi studenţi.
La Moscova se desfăşoară, de două săptămâni, primul Festival al Filmului Românesc organizat pe teritoriul Federaţiei Ruse. În perioada 18 noiembrie -1 decembrie au fost proiectate atât filme recente, cât şi pelicule deja consacrate. Tot în cadrul serie de evenimente organizate pentru Ziua Naţională, Ambasadorul României în Federaţia Rusă a inaugurat, luni, monumentul comemorativ dedicat militarilor români decedaţi în prizonierat la Spitalul Special nr. 5963 din localitatea Tuma, regiunea Riazan.
Iordania: La Ammaen, va avea loc o „Serată Muzicală”. La eveniment vor participa artişti ai Orchestrei Simfonice a Ammanului şi 13 instrumentişti români care colaborează cu instituţia. Evenimentul se va desfăşura sub patronajul Alteţei Sale Regale Prinţesa Muna Al-Hussein, în colaborare cu Conservatorul Naţional de Muzică din Iordania şi Primăria Ammanului.
Olanda: În Biserica Palatului din Haga are loc astăzi un recital de pian susţinut de Ilinca Dumitrescu. Invitat special este fagotistul Vasile Macovei.
Marea Britanie: Mâine, va avea loc la Londra un concert susţinut de soprana Elena Mosuc, artistă care joacă pe scenele unor Opere de renume: Metropolitan Opera New York, Teatro alla Scala din Milano, Teatro La Fenice din Venetia, Opera de Stat din Viena şi Opera din Zürich. Soprana Elena Mosuc va fi acompaniată pe scenă de pianistul Enrico Cacciari. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român din Londra.
O parte dintre evenimentele organizate de misiunile diplomatice s-au desfăşurat zilele trecute.
Suedia: La sediul Ambasadei din Stockholm a avut loc ieri vernisajul expoziţiei „Time – Lapse of Time”. La expoziţia semnată de Mariana Gheorghiu, artist plastic, a participat şi directorului Muzeului Naţional de Artă din Cluj-Napoca, Călin Stegerean.
Belgia: Gheorghe Zamfir a susţinut la Bruxelles, pe 27 noiembrie, un concert organizat la Conservatorul Regal. Pe scenă a fost şi orchestra „Creator Art”, din Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Ambasadei României şi al asociaţilor de români şi moldoveni stabiliţi în Belgia şi Franţa.
Irlanda: Tot pe 27 noiembrie, la Dublin a avut loc concertul „Muzica lui Shaun Davey – o călătorie românească”. Evenimentul, organizat în catedrala Sfântul Patrick, a fost susţinut de Corul de Bărbaţi al Institutului Teologic Andrei Şaguna de la Sibiu, alături de Orchestra RTE. Pe scenă au mai urcat şi artişti irlandezi. Concertul a reprezentat premiera în Irlanda a operei semnată de compozitorul irlandez Shaun Davey, „Voices from the Merry Cemetary” („Voci din Cimitirul Vesel”), inspirată din epitafurile cimitirului de la Săpânţa, din Maramureş.
Alte evenimente similare sunt organizate, de 1 decembrie, şi în Praga, Paris, Atena, Madrid, Malaga, Sevilla, Roma, Almeria, Geneva, Zurich, Milano, Helsinki, Khartoum, Pretoria, Canberra, Viena, Ottawa, Sofia, Nicosia, Abu Dhabi, Zagreb, Strasbourg, Berlin, Bonn, Munchen, Calcutta, New Delhi, Atena, Dublin, Tel Aviv, Beirut, Luxembourg, Bălti, Chişinău, Ankara, Istanbul, Varsovia, Oslo, Islamabad, Cape Town, Cairo, Varşovia, Lisabona, Manila, Kiev, Gyula, Ashabat, Teheran, Tirana, Washington, New York, Seul, Amman, Kuweit, Dakar, Abuja şi Izmir.
evz.ro