
Activistul de mediu Daniel Bodnar a sesizat autorităţile pe 10 august cu privire la modul în care o societate din Suceava se ocupă de tăierea şi transportul lemnului. Garda Forestieră a efectuat mai multe verificări pe 11 august, în urma cărora a constatat că într-un vehicul plin cu lemne erau cu 3,7 metri cubi de buşteni peste prevederile avizului. Societatea s-a ales cu o amendă de 6.000 lei, iar lemnele au fost confiscate. Ulterior, acelaşi ansamblu de vehicule a fost depistat când transporta 12,23 metri cubi de cherestea fără documente de provenienţă. În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal, confiscând atât lemnul, cât şi camionul. S-a stabilit că lemnul provine din fondul forestier de pe raza judeţului Bacău, respectiv dintr-o partida autorizată şi exploatată de către societatea amintită.
Citeste mai mult: adev.ro/qxtxyt