ChisinauMoldova

Cum funcționa rețeaua de tip medical scam care a făcut peste 30.000 de victime în România și Moldova

Autoritățile din România și Republica Moldova au desfășurat o amplă operațiune comună într-un dosar de înșelăciune online, fraude financiare și promovarea unor suplimente alimentare periculoase. În cadrul acțiunii au avut loc zeci de percheziții, iar mai multe persoane au fost reținute și arestate preventiv.

Potrivit autorităților, pe 12 mai 2026 au fost puse în aplicare 18 mandate de percheziție în București și județele Ilfov, Mureș, Maramureș, Gorj, Mehedinți și Prahova, dar și alte șapte percheziții în Republica Moldova. Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale din Republica Moldova, cu sprijinul Europol și Eurojust.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2019, mai mulți cetățeni români, moldoveni, ucraineni, ruși, bulgari și polonezi, sprijiniți de o rețea de colaboratori, au acționat în mod coordonat până la data de 12 mai 2026, în cadrul unei grupări de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor sume mari de bani prin inducerea în eroare a celor care achiziționau o anumită gamă de suplimente.

Conform anchetatorilor, trei persoane au fost induse în eroare să investească în acțiuni la diferite companii, iar ulterior autorii, prin intermediul aplicațiilor de acces la distanță, au efectuat tranzacții frauduloase în valoare totală de aproximativ 200.000 de euro.

Cum acționau escrocii

Potrivit surselor judiciare, într-unul dintre cazuri, un bărbat a reclamat că a fost indus în eroare de către persoane necunoscute, care s-au prezentat ca fiind experți în domeniul financiar, determinându-l să comunice datele sale personale în vederea creării unui cont bancar.

Ulterior, bărbatul a transferat suma de 500 de dolari, din contul lui, către site-ul Skill Genic.co, a dat din eroare acceptul pentru a i fi controlat telefonul de la distanță, iar prin intermediul acelei aplicații de control la distanță, ar fi fost efectuate, fără drept, mai multe tranzacții financiare frauduloase, din două conturi pe care le avea, în valoare de 450.000 de lei.

Anchetatorii spun că cercetările au scos la iveală și o rețea de tip „medical scam”, care ar fi vizat în special persoane în vârstă sau cu probleme grave de sănătate…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/perchezitii-in-romania-si-republica-moldova-2529627.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button