spot_img
19 C
Vaslui
24-sept.-2024
spot_img

Cum e sã ai o fermã modernã, fãrã curent electric si cu frigiderul în vecini (foto, facsimil)

- Advertisement -

Povestea familiei care de 17 ani se luptã sã aibã luminã în casã

GOSPODARI… Familia Doroftei, din comuna Vãleni, e dovada vie cã omul harnic depãseste toate obstacolele. De 17 ani, cei doi soti locuiesc la marginea comunei, într-o casã neracordatã la curent electric. Dar asta nu i-a împiedicat sã se dezvolte armonios. Au doi copii frumosi, harnici, o casã bine întretinutã si o gospodãrie mare: 1000 de pãsãri, opt vaci si 34 de purcei. Pentru a avea curent electric s-au luptat pânã în pânzele albe, au trimis memorii fostului presedinte al României, Traian Bãsescu, prim-ministrului Ponta si chiar presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Anul trecut, Primãria Vãleni a accesat fonduri europene prin GAL Movila lui Burcel, pentru crearea unei retele de curent electric în zonã, iar acum minunea aproape cã se înfãptuieste. Sunt oameni simpli, dar muncitori, deschisi, moderni, iar de ajungi sã le pãsesti pragul, aproape cã nu-ti vine sã crezi cã oamenii au înfruntat atâtea greutãti. Iatã, asadar, cum trãieste o familie în secolul XXI, cu acces la toate tehnologiile de vârf, dar fãrã curent electric.

La iesirea din comuna Vãleni, chiar pe drumul judetean, de-o parte si de alta, câteva familii nu au curent. Acolo electrificarea nu a ajuns niciodatã. Unii stau de o viatã acolo, altii au venit dupã revolutie. Au case frumoase si gospodãrii mari. N-au avut niciodatã curent electric, desi le-a promis toatã lumea. Când copiii au venit pe lume, acasã nu aveau curent electric. Au crescut la lumina lumânãrii si a candelei. Este situatia a cincisprezece familii, printre care si cea a familiei Doroftei. Aceasta si-a construit casa dupã Revolutie, în 1998, si primarul le-a promis cã va trage luminã imediat. Dar n-a fost asa. “De 17 ani trãim asa. Copiilor le-a fost greu. S-au chinuit tare, citeau si scriau la lumânãri, la candelã. Pe de o parte e bine, cã au trãit natural, dar a fost foarte greu, mai ales iarna, când se înnopta mai devreme. E frig, trebuie sã mai speli geci la copii, pulovere. Nu poti, domne, te îmbolnãvesti de atâta muncã. Nu poti sã trãiesti asa. Nu vã puteti da seama cât e de greu. Doar cei care trec prin asta îsi pot da seama”, spune mama, Maricica Doroftei.

17 ani fãrã curent electric

Maricica si Ion Doroftei au început constructia casei în 1998. Au avut la bazã toate aprobãrile de construire, iar primãria le-a promis cã în douã luni vor avea curent electric. Patru ani au tot asteptat, dar degeaba. Oricum ei sunt norocosi. Celelalte familii stau din anii 1970 acolo, fãrã luminã. Primarul Vãleniului le spunea cã nu sunt bani, iar de la Consiliul Judetean, Vasile Mihalachi, le spunea cã sunt alte problemele în judet, mult mai grave. În 2002 au început sã trimitã memorii peste memorii, la Guvern, la presedinte, la Autoritatea Nationalã pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) si chiar la Comisia Europeanã. Toate institutiile pasau sarcina de la una la alta. Guvernul pasa cazul la ANRE. ANRE-ul pasa Consiliului Judetean. CJ-ul pasa Primãriei Vãleni. Primãria trimitea cazul companiei E.ON Moldova, iar ei rãspundeau cã oferã servicii, nu construiesc retele. Sotii Doroftei erau decisi sã meargã pânã în pânzele albe. “Am vrut sã dãm primãria în judecatã, pentru cã nu se mai putea, copiii crescuserã si ne era foarte greu. Pregãtisem tot, am zis cã nu avem ce sã pierdem, stiam cã dreptatea e de partea noastrã si cã vom câstiga. Iar cei de la primãrie stiau asta, le-am spus, dar mi-au zis: câstigi, dar bani de la noi nu o sã vezi”, explicã Ion Doroftei . “Toate institutiile ne-au ignorant. Mihalachi ne spunea: <<stiu cã sunteti necãjiti, dar pentru atâtea familii?! Sunt altele mai importante>>. Dar în perioada electoralã, toti ne bãteau în poartã si ne spuneau: dacã vreti luminã, votati-ne! Minciuni! În toate memoriile trimise, noi am specificat: nu vrem pomeni, vrem doar sã ne aducã reteaua, iar noi, fiecare ne punem bransamentul. Plãtim! Vrem doar sã trãim normal. Domne, e normal ca un om simplu sã fie atât de cãlcat în picioare? Noi am respectat toate legile, am plãtit toate taxele si impozitele la timp”, a adãugat Maricica Doroftei.

Generatorul electric, o solutie de moment

În 2002 si-au cumpãrat primul generator electric, iar de atunci viata grea s-a mai ameliorat putin. Cu toate acestea, greutãtile se resimt. Folosesc energia electricã, de regulã, dupã ora 16:00-17:00, iar televizorul si calculatorul chibzuit. De frigider ori masinã de spãlat nici nu poate fi vorba. Pe timpul verii fac putinã mâncare, ca sã nu se strice, iar lada frigorificã o tin la casa pãrinteascã a tatãlui. “Aici suntem rupti de realitate. Îi mai aud pe ãstia de pe deal, cã discutã despre una- alta. Te întreabã ai vãzut aia? La ce sã vãd? Mai dau drumul la televizor, dar se mai uitã copiii la desene, pot eu sã-i zic copilului sã mute canalul ca sã mã uit eu la politicã?! Lasã, mãcar ei sã se uite. De vreun an si ceva le-am luat telefoane, calculator, le-am pus internet. Se duceau la scoalã, toatã lumea era la curent cu ceea ce se întâmpla. Întrebau: ai vãzut ce s-a zis la televizor? Râdeau! Le spuneau: <<aa, da’ tu nu ai luminã, de unde sã stii?!>> Se simteau prost, vã dati seama. Am vrut sã fie si ei cât de cât, cã toti copiii au în ziua de azi…”, a povestit tatãl, Ion Doroftei.

Proiectul GAL Movila lui Burcel – minunea care va face posibilã racordarea la curent electric

Acum doi ani, primarul Vãleniului, Pintilie Constantin, s-a hotãrât sã acceseze fonduri europene prin GAL Movila lui Burcel pentru a rezolva problema familiilor fãrã energie electricã din zonã. Prin proiect au obtinut 2 miliarde lei, la care primãria a trebuit sã mai adauge 500 milioane lei vechi: “Dacã nu era proiectul ãsta cu finantare Europeanã, nu cred cã se întâmpla minunea nici acum. Primarul, sãtul de noi, de câte ori am stat de vorbã si ne-am rugat sã facã ceva, ne-a spus acum vreo trei ani cã existã o sansã, dacã vor reusi sã acceseze fonduri europene. La vreo douã luni ne-a zis cã nu mai crede în proiect, cã taxa pe care trebuie sã o plãteascã ei e prea mare, iar ne pierdusem speranta. Dar apoi s-au rãzgândit. Anul trecut, în iarnã, când am aflat cã intrase banii pentru proiect, nu ne venea sã credem. Apoi, au tot amânat începerea proiectului, pânã acum, la începutul lunii, când s-au apucat de lucrãri. Reteaua e construitã, dar am auzit cã mai sunt necesare câteva avize si verificãri, iar, apoi, ne putem racorda si noi. Plãtim bransamentul, nu-i problemã, bine cã s-a rezolvat cu reteaua”, a povestit usuratã Maricica .

Gospodãrie mare: 1000 pãsãri, 8 vaci, 34 purcei

SE POATE…Sotii Doroftei sunt oameni gospodari. Lucreazã tot pãmântul pe care îl detin si au grijã de o gospodãrie mare: 1000 de pãsãri, 8 vaci, 34 purcei. Animalele sunt bine îngrijite, trãiesc natural, iar totul aratã impecabil. În fiecare joi, Maricica merge la piatã, unde vinde lapte, brânzã, ouã si gãini. Ce câstigã, investeste în copii si în casa pe care o au. Îi îndeamnã pe toti cei care sunt plecati în strãinãtate sã se întorcã acasã, cã pot trãi decent, dacã vor fi ambitiosi si muncitori. “Se poate trãi si la noi în tarã destul de bine. Ideea e sã vrei, cã posibilitãti sunt. Dar stiti care e problema?! Cã românu’ nostru e si pucios. Preferã sã se chinuie printre strãini”, a spus aceasta. “Am fost si eu plecat în strãinãtate, dar nicãieri nu-i ca acasã. Pe de o parte, acolo e bine, dupã o zi de muncã, ai 50 de lire în buzunar, stii cã sunt ai tãi. Aici, ca sã cãstigi 50 milioane, trebuie sã investesti 200 milioane, dar nici mãcar nu esti sigur cã poti sã-ti scoti investitia. Dar, cu putin noroc si mai multã muncã, reusesti…”, a adãugat Ion Doroftei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.