Din ianuarie, dosarul in care este implicat Florin Mateiu de la Cimpuri a fost aminat la Tribunalul Vrancea cu o lejeritate suspecta u cu aprecierea instantei de la Panciu, “toporatorul” a scapat deocamdata de o condamnare de doi ani ramasa definitiva din 2008 u cunoscut ca un “devorator de paduri”, Mateiu a fost condamnat pentru ca a taiat ilegal nu mai putin de 480 de arbori de pe 12 hectare u si alte nume cu greutate din judet s-au folosit de tertipuri juridice pentru a ramine in libertate.
Un nou termen, o noua aminare in procesul in care “toporatorul” Florin Mateiu este judecat in apel pentru ca a taiat sute de arbori, pe care i-a valorificat apoi prin intermediul firmei pe care o avea la momentul respectiv. De data aceasta, pentru lipsa unor relatii din partea Directiei Silvice Focsani, care nici nu a fost reprezentata la termenul de ieri. Chiar daca a fost prezent in sala, Florin Mateiu nu a avut nimic de spus instantei, data fiind lipsa solutiilor solicitate dar si lejeritatea de care da dovada justitia in cazul sau. Din luna ianuarie, de cind dosarul a primit un prim termen, judecarea cauzei a tot fost aminata intrucit se pare ca nu a fost amenajata celula in care acesta ar trebui sa-si ispaseasca pedeapsa! La termenul din martie procesul a fost aminat “la cererea aparatorului ales al intimatului inculpat pentru pregatirea apararii”. Urmatorul termen a fost stabilit pentru 18 mai. In aceste conditii, dosarul ar putea merge din aminare in aminare pina la prescriere.
Condamnat definitiv, “facut” scapat de Judecatoria Panciu
Dosarul in care afaceristul Florin Mateiu a fost trimis in judecata pentru infractiuni la regimul silvic a ajuns pe rolul Judecatoriei Panciu in 2008. Conform rechizitoriului intocmit de procurorii panceni, cel cunoscut si ca “devoratorul de paduri”, a fost trimis in judecata pentru ca, in perioada anilor 2003-2004, in plin “regim de glorie” a guvernarii PSD, a taiat in mod ilegal si valorificat nu mai putin de 480 de arbori, de pe o suprafata de 12,28 ha, creind un prejudiciu total de 471.953 lei. In calitate de administrator al SC Mat&Gip SRL Cimpuri si ulterior al SC MFL AlinaFor SRL Cimpuri, a cumparat de la diversi cimpureni suprafete de teren cu padure. La un control ulterior al politiei si al organelor silvice, pe terenurile impadurite ale lui Mateiu s-a gasit „o rezervatie de cioate”. In mai 2007, Judecatoria Panciu l-a achitat pentru taiere ilegala de arbori, insa, citeva luni mai tirziu, in apel, Mateiu a fost gasit vinovat de participatie improprie la taiere ilegala de arbori si a fost condamnat la 2 ani cu executare. Ulterior, in recurs la Curtea de Apel Galati, in aprilie 2008, a fost mentinuta pedeapsa. Astfel incit Meteiu s-a ales cu o sentinta definitiva de condamnare cu executare. Cu toate acestea, afaceristul din Cimpuri a facut o cerere de intrerupere a executarii pedepsei la Judecatoria Panciu, pe motive de sanatate, solicitare admisa, desigur, pentru o perioada de 3 luni. Dupa aceasta, ca sa mai amine vizita la penitenciar, Mateiu a mai incercat la aceeasi instanta prelungirea intreruperii, dar insa a fost refuzat. De aici abia, pentru a „traduce” in continuare justitia vrinceana, Mateiu a apelat la metoda revizuirii dosarului, cerere care, o data admisa, i-a aminat din start executarea pedepsei. Prin sentinta penala 282 din 8.11.2010, Judecatoria Panciu a admis cererea de revizuire formulata de condamnatul Florin Mateiu si s-a decis achitarea sa pentru comiterea infractiunii de participatie improprie la comiterea infractiunii de taiere ilegala de arbori.
Tatal lui Mateiu si-a adus aminte ca el a taiat arborii
Dupa condamnarea lui Florin Mateiu, din 2008, familia sa a umplut arhiva Judecatoriei Panciu, unde se pare ca are unele conexiuni si de unde primeste se pare sfaturi juridice. Fara a mai lua in calcul cererile de intrerupere a executarii pedepsei solicitate de condamnat, ulterior, din 2009, numele Mateiu, legat de disparitia a mai multi arbori in valoare de 471.952,3 lei, a aparut in cel putin sase dosare. In toate acestea, sexagenarul Ion Mateiu incearca sa obtina in instanta avizul pentru a putea fi judecat pentru furt de arbori si sustragere de material lemnos si a-l scapa astfel de fiul sau de pedeapsa de doi ani de inchisoare cu executare. Totul a plecat dupa ce procurorii din Panciu au refuzat sa creada ca dupa ani buni, acesta brusc si-a adus aminte ca e vinovat de infractiunile care au dus la condamnarea fiului. Insa, dupa ce acestia au recomandat instantei ca revizuirea lui Florin Mateiu sa nu fie acceptata pe aceasta baza, Judecatoria Panciu a retinut cauza spre judecare. Acest lucru se intimpla in octombrie 2008. In mai 2010, procesul respectiv inca se mai afla pe rol, in ultimul an aminarile venind „din cauza” unuia dintre dosarele inaintate de Ion Mateiu, cauza in care aici i s-a facut „dreptate”, urmind a fi cernut insa si la Tribunalul Vrancea. Solicitarea lui Ion Mateiu a fost privita cu ochi buni la Judecatoria Panciu, care a decis ca procurorii trebuie musai sa-l ancheteze pe batrin. Desi Consiliul Superior al Magistraturii nu a confirmat inca vreo ancheta privind modul in care Judecatoria Focsani a solutionat dosarele care il privest pe Florin Mateiu si pe tatal sau, informatii pe surse indica acest lucru. Din punctul de vedere al procurorilor, este inadmisibil ca un autodenunt formulat strategic sa duca la achitarea unei decizii definitive de condamnare a celui pentru care s-a probat o activitate
infractionala demna de a fi subiectul unui tratat de drept.
Reteta libertatii
„Toporatorul” Florin Mateiu nu este singurul client care a apelat la tot felul de subterfugii pentru a fugi de raspundere penala. Si fostul primar de la Mera, Gheorghe Sararu, a incercat sa dovedeasca instantelor ca nu se face vinovat de retrocedarile ilegale dictate in comuna pe care a pastorit-o pina in 2008, fiind trimis in judecata pentru comiterea infractiunii de abuz in serviciu. Faptele pentru care a fost trimis in judecata in 2007 Sararu au fost comise in 2008 si abia ieri, apelul in care este judecat fostul edil s-a finalizat, cauza raminind in pronuntare. Si fostul brigadier silvic Ion Bucur, actualmente primar la Brosteni, a fost condamnat pentru folosirea ilegala a ciocanului silvic in padurile statului, fiind condamnat de Tribunalul Vrancea in apel la un an de inchisoare cu suspendare, sentinta la care cel in cauza a facut recurs. In cazul lui Bucur, prejudiciul este estimat la circa 600 de milioane de lei vechi. In timp ce justitia arata, iata, o clementa aproape de neinteles pentru astfel de oameni, in curind muntii Vrancei ar putea „cheli” precum cei din Afghanistan.