
Partida a început bine pentru CSM Vaslui, echipa antrenată de Gabriel Armanu fiind cea care a controlat jocul în primele 20 de minute. Dobrogenii au revenit însă în finalul primei reprize și au preluat conducerea. CSM Constanța a intrat la vestiare cu un avantaj de trei goluri, 15-12. În repriza secundă, oaspeții au reușit să păstreze în permanență un avantaj de două-trei goluri. Vasluiul nu a cedat însă și a continuat să spere la un rezultat pozitiv. Momentul decisiv al revenirii a venit în minutul 55. Hanțaru, unul dintre cei mai buni oameni ai Vasluiului în această partidă, a înscris pentru 23-23 și a readus egalitatea pe tabelă. În ultimele cinci minute s-a înscris un singur gol, cel al lui Andy Armanu. Reușita acestuia a dus scorul la 24-23 și avea să fie decisivă. Oaspeții au irosit o ocazie uriașă, într-o situație de unu la unu cu portarul vasluian, iar apoi au ratat o lovitură de la 7 metri. Cu doar opt secunde înainte de final, constănțenii aveau din nou atacul și puteau pleca de la Vaslui cu un rezultat de egalitate. Dominik Gal a recuperat mingea și CSM-ul s-a impus la limită, 24-23. Pentru CSM Vaslui au marcat: Hanțaru (8 goluri), Hornyak (7 – 3 de la 7m), Armanu (4), Szoke (2), Gal (2) și Budzeika (1). Meciul următor, CSM Vaslui va juca, în deplasare, pe 26 septembrie, cu Steaua București.
Liga Zimbrilor, etapa a II-a:
Dinamo București – Steaua București 30-23
Potaissa Turda – CSM București 23-28
Politehnica Timișoara – HC Buzău 32-26
“U” Cluj – CSU Suceava 27-35
CSM Vaslui – CSM Constanța 24-23
Teutonii Ghimbav – Minaur Baia Mare 26-38
Atata putere i-ati dat piticului incat a ajuns fiu-su sa certe jucatorii care chiar… joaca
Nu va este rusine ? Lucica ce faci.. ca esti mereu in tribune,si banii sunt tot de la… noi
Fara Hantaru ar fi groasa. Tine’l Doamne sanatos!
Urat joc. Joacă la ghici și norocul lui hantaru. Se ceartă între ei. Fiusu lui Armanu îi comenta lui Hamzici, înjură pe teren.