LocalSPORT

CSM Vaslui a început pregătirile pentru noul sezon al Ligii Zimbrilor

LA TREABĂ… CSM Vaslui a început antrenamentele pentru sezonul 2026-2027 al Ligii Zimbrilor. Prima ședință a avut loc la stadionul „Municipal” din Vaslui.

REUNIRE… Handbaliștii de la CSM Vaslui s-au reunit luni, 20 iulie, și au început pregătirea pentru sezonul 2026-2027 din Liga Zimbrilor. Antrenorul Gabriel Armanu a sunat adunarea și a efectuat primul antrenament în formulă aproape completă, de la reunire lipsind doar bielorusul Yahor Budzeika, care va ajunge la Vaslui în zilele următoare.

Prima ședință de pregătire a avut un caracter de reacomodare la efort. La reunirea echipei a fost prezent și primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, care, asemenea întâlnirii avute recent cu fotbaliștii clubului, a ținut să le transmită handbaliștilor un mesaj de încurajare. În perioada următoare, „roș-alb-albaștrii” vor continua antrenamentele în Vaslui. Ulterior, echipa va intra în etapa meciurilor de verificare, programul incluzând mai multe partide amicale și participarea la câteva turnee de pregătire. Printre acestea se numără și tradiționalul turneu amical organizat la Vaslui, cu prilejul Zilelor Municipiului Vaslui. „Primul antrenament din noul sezon 2026-2027, cu energia la cote maxime! Am avut onoarea de a-l avea alături de noi pe domnul primar, Lucian Braniște, care ne-a transmis susținerea sa și le-a urat mult succes băieților. Suntem gata de muncă și hotărîți să facem spectacol în acest sezon! Hai, CSM Vaslui!”, au anunțat oficialii CSM Vaslui. Iată lotul echipei pentru sezonul 2026-2027: Vlăduț Rusu, Cristian Gherasim, Florin Sârghie (portari); Andy Armanu, Mihai Andronic (extreme stânga); Rareș Ștefan, Bence Hornyak (extreme dreapta); Marius Szoke, Yuriy Pop (centri); Dragoș Hanțaru, Tiberius Toboșaru, Arnad Hamzic (interi stânga), Andrei Gopșa, Yahor Budzeika (interi dreapta), Bogdan Păunescu, Nemania Vucicevic, Dominik Gal și Mihai Ichim (pivoți).

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button