LocalSPORT

CSM Vaslui a câștigat al doilea amical al verii

PREGĂTIRI… Victorie pentru CSM Vaslui în al doilea meci amical al verii. Echipa pregătită de Sorin Sava și Costinel Botez a învins cu 3-2 pe Aerostar Bacău, într-o partidă disputată pe teren propriu. Golurile CSM-ului au fost reușite de Batchabi, Rusu și puștiul Matteo Lazăr, născut în anul 2010.

Amicalul a avut și o notă aparte, după ce cele două echipe s-au întâlnit miercuri în primul tur al Cupei României, atunci când băcăuanii s-au impus cu 3-1 după prelungiri. De această dată, rezultatul a contat mai puțin pentru antrenorii vasluieni. Sorin Sava și Costinel Botez au profitat de acest amical pentru a rula întregul lot avut la dispoziție, oferind minute tuturor jucătorilor, inclusiv mai multor juniori născuți în 2010 și 2011. Partida a fost echilibrată, cu ocazii de ambele părți. Seria meciurilor de verificare va continua sâmbătă, când CSM Vaslui va primi vizita echipei Știința Miroslava. Apoi, pe 15 august, vasluienii vor disputa un nou test în deplasare, împotriva echipei Unirea Braniștea, antrenată de Sorin Frunză, fost jucător la FC Vaslui. În primul amical, „roș-alb-albaștrii” au cedat, în deplasare, scor 1-5, în fața celor de la Cetatea Suceava.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button