Criză depășită! Jucătorii campioanei și-au primit o parte din restanțele financiare

VESTE BUNĂ… După câteva luni de așteptare, jucătorii de la Comstar Vaslui, și-au primit o parte din restanțele financiare. Conducerea clubului le-a transmis fotbaliștilor pregătiți de Cătălin Grigore că, până la reluarea campionatului, toate datoriile restante vor fi achitate.
Jucătorii Comstarului nu își mai primiseră salariile încă din luna august, iar nemulțumirea din vestiar devenise tot mai vizibilă. La finalul anului trecut, Comstar Vaslui a reușit să achite integral datoriile către Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Vaslui, oficialii clubului dând, de altfel, asigurări că echipa nu se va desființa și că își va continua parcursul în Liga 4. Comstar Vaslui se află locul trei în clasamentul Ligii 4 Vaslui, cu 21 de puncte acumulate și un meci mai puțin disputat, restanța cu Star Tătărăni, partidă care se va disputa înainte de startul play-off-ului. În play-off, fază care va debuta în luna martie, vor evolua CSM Hușana Huși, Flacăra Muntenii de Sus, Comstar Vaslui, Voința Perieni, Unirea Dodești și FC Vulturești.
Primul jucător care pleacă de la Comstar
