Extern

Critici dure în SUA pentru Donald Trump, inclusiv în rândul republicanilor, pentru decizia de a importa motorină din Rusia

Vladimir Putin, la întâlnirea cu Donald Trump, în Alaska, 15 august 2025. Foto: Julia Demaree Nikhinson / AP / Profimedia

Mai mulți senatori din ambele partide americane pun sub semnul întrebării decizia președintelui, despre care spun că îi oferă un ajutor financiar lui Putin.

„Decizia președintelui Trump de a permite importurile de motorină din Rusia în SUA contravine în mod direct legii respective”, au afirmat senatorii într-o declarație publicată duminică, invocând interdicția din 2022 a Congresului privind importurile de energie din Rusia.

„De asemenea, administrația nu a consultat Congresul și nici nu a prezentat vreo explicație care să justifice decizia sa, așa cum prevede legea”, au spus senatorii, potrivit Politico.

Printre cei care au formulat această critică se numără patru republicani – senatorii Susan Collins (Maine), Lisa Murkowski (Alaska), Thom Tillis (Carolina de Nord) și John Curtis (Utah) – alături de senatorii democrați Jeanne Shaheen (New Hampshire), Richard Blumenthal (Connecticut) și Ron Wyden (Oregon).

Shaheen este lidera democraților din Comisia pentru Relații Externe a Senatului.

Trump a anunțat vineri că Rusia va furniza sute de mii de tone de motorină „către piața americană și cea mondială”, în urma unei discuții cu președintele rus Vladimir Putin. Departamentul Trezoreriei a emis ulterior o licență generală care permite importurile de motorină din Rusia în SUA până în aprilie 2027…https://hotnews.ro/critici-dure-in-sua-pentru-donald-trump-inclusiv-in-randul-republicanilor-pentru-decizia-de-a-importa-motorina-din-rusia-2373375

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button