Cristina Trăilă a dat declarații la DNA Iași cinci ore. A spus că Bolojan este curat, ea e fată mare și omul negru este Mihai Barbu

Nici presa nu a scăpat de urecheala lui Trăilă. Ziariștilor, Cristina Trăilă le-a spus că venit de bunăvoie la DNA, ca să lămurească lucrurile: „Absolut nimic și tocmai de aceea am venit astăzi aici, pentru că este firesc, normal, totuși sunt avocat de 26 de ani, e o reputație pe care o am de apărat. Nu mi se pare absolut normal să existe campanii de presă nefundamentate și aici nu fac vreo aluzie la dumneavoastră, Doamne ferește, ci ca idee în sine, fără să existe o declarație a mea sau a celor care în cauză, mă rog, sunt, să spunem, într-o formă sau alta, parte în dosar”. A părut că a uitat complet de faptul că la prima „descălecare” a ei la DNA, aceasta nu a scos un cuvânt în fața reporterilor prezenți la poarta DNA-ului, ba a stat tot timpul șmecherește cu mâinile în buzunare, iar avocata ei a agresat un jurnalist.
Mihai Barbu, vinovatul de serviciu
Cristina Trăilă a făcut referire și la vizita pe care Bogos a făcut-o la premierul Ilie Bolojan, susținând că ea nu are nicio implicare și că toată vina o poartă, atenție, Mihai Barbu. Ea nu înțelege ce treabă are în această poveste: „Păi nu e vorba de influența mea, dacă citiți cu atenție infracțiunea. Păi influența este teoretic, conform infracțiunii a lui Mihai Barbu, care este autorul. Eu sunt complice, încă n-am elucidat cum”. A mai spus că la DNA a povestit tot, de cum a ajuns să candideze la Vaslui, ce a făcut în organizația județeană PNL și până la momentul noiembrie 2025, înainte de arestarea lui Bogos: „Da, adevărat. A fost solicitarea mea de a da această declarație. Nu m-am prevalat de dreptul la tăcere. Eu cred că este, pentru respectul actului de justiție, este important să se afle adevărul. Iar declarația mea în asta a constat. În adevărul faptelor pe care, evident, eu, în ceea ce mă privește pe mine, n-au avut loc. Ca detalii le-am dat absolut toată situația, de fapt. Începând cu campania din Vaslui (n.r. campania electorală din toamna anului 2024, când Cristina Trăilă a candidat la Senat din partea PNL, de pe locul I), din toamna anului 2024, și până la momentul noiembrie 2025, când au fost formulate o serie de declarații, în opinia mea neadevărate, de anumite persoane”.
Trăilă nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. Procurorii au dovada presiunilor făcute pe Alexandru Bociu, șeful ANSVSA
Când jurnaliștii au întrebat-o detalii despre presiunile făcute asupra lui Alexandru Bociu și Mihai Ponea directorul DSVSA Vaslui, aceasta s-a eschivat, a răspuns doar că nu a făcut nicio presiune și că, în rest, nu poate să spună alte detalii, că ar periclita ancheta procurorilor. Redăm mai jos dialogul cu reporterii:
Reporter: Acest dosar are legătură cu presiunile care s-ar fi făcut asupra președintelui ANSVSA București?
Cristina Trăilă: Nu a existat nicio presiune asupra președintelui ANSVSA București. Aș putea spune dimpotrivă.
Rep: În noiembrie (n.r cu două zile înainte de arestarea lui Bogos), cu cine ați avut întâlnirea aceasta, dacă ne puteți da detalii?
C.T.: Cu domnul Bociu, care el a solicitat să se vadă cu mine.
Rep.: Ce ați reproșat acestuia, președintelui ANSVSA?
C.T.: Nu ne-am reproșat absolut nimic, el a cerut să se vadă cu mine.
Rep: Din ce motiv?
C.T.: Aceste detalii țin de dosar, el a ținut să se vadă cu mine pe organizarea instituției. Am depus, de altfel, un set de documente relevante în cauză, inclusiv documente parvenite de la președintele ANSVSA.
Rep.: S-au făcut vreodată presiuni pentru schimbarea din funcția domnului Ponea?
C.T. : Niciodată, cel puțin în ceea ce mă privește.
Rep.: L-ați chemat pe președintele ANSVSA trei zile la rând și ați făcut presiuni?
C.T.: Nu l-am chemat eu, repet, domnul Bociu a venit în data de 3 noiembrie la solicitarea dumnealui.
Rep.: I-ați cerut președintelui lui C.J. Botoșani să-și retragă sprijinul pentru domnul Bociu?
C.T.: Nici o secundă, nici o secundă. Discuția cu domnul Iftime a fost una foarte simplă, colegială, dacă există o armonizare a relației dintre dumnealui și domnul Bociu și, având în vedere că domnul Bociu, la momentul la care am intrat eu ca secretar general al guvernului, nu știa nimeni cine l-a susținut în 2022 pentru poziția de președinte a ANSVSA, dacă e organizația Vâlcea, dacă e organizația Brăila sau alte organizații ale PNL.
Trăilă l-a scos alb ca foaia de hârtie pe Bolojan
OPERAȚIUNEA DE ALBIRE A PREMIERULUI… Când reporterii au întrebat-o pe Cristina Trăilă despre implicarea lui Bolojan în afacerea „Bogos” , aceasta a făcut o declarație foarte detaliată. Brusc, nu s-a mai prelevat de faptul că nu ar avea voie să dea date din anchetă și și-a folosit chiar și expertiza de avocat ca să îl scoată alb imaculat pe Ilie Bolojan. Când reporterii au întrebat-o pe Cristina Trăilă dacă a făcut vreun demers pentru întâlnirea din premier și Fănel Bogos, aceasta a răspuns sec: „Nici vorbă. Răspunsul este nu. Și acest dosar chiar nu are nicio legătură cu premierul Ilie Bolojan. De altfel, nici nu au fost aspecte legate de Ilie Bolojan în declarația pe care am formulat-o și nici în întrebările procurorilor. Dar vă dați seama că sunt aspecte pe care nu vi le pot face publice, având în vedere dosarul. Dar, repet, în ceea ce privește pe Ilie Bolojan, nu există niciun element. Vă dați seama, sunt și eu avocat totuși, chiar dacă de civil, nu există niciun element penal în ceea ce privește pe Ilie Bolojan”.
Curiosul
„Țara arde” iar unii…săraci de la Vaslui se gândesc că nu mai primesc sporurile!
Lăsați finanțiștilor de carton că vine Grindeanu, mai face un împrumut extern și vă dă…pe săturate! Numai finanțiști nu sunteți voi, combinatorilor!
Vremea Nouă a rămas în suferința „tătăristă”! Ce ministru al sănătății le mai face favoritisme gen membru în consiliu de administrație la Antibiotice Iași? O măslină și o scobitoare și de pe acolo pentru cumătrul Vremea N. și cumătra Vlada Mihaela!
Sa-ti dea Dumnezeu spor la pret pana o sa intelegi ca o lege trebuie respectata pentru toti cetatenii indiferent daca sunt finantisti sau nu ,adica sa fie valabila la fel ca preturile pentru toti cetatenii ,exemplu pretul la combustibil care are efect pentru toti.
Când vine vorba de a îți asuma răspunderea pentru ceea ce scrii, dumneata, matahale, te pitești și semnezi … „Vremea nouă”!
„Curat murdar, coane Fănică!”
Hai cu Mariusică care de frică o are mică.
Ca la sah…aperi regele…
Si cu Intampinarea depusa in numele Guvernului la ICCJ prin care ati lasat sute de Finantisti Vasluieni fara sporuri salariale restante cum ramane?
lasa ma sporurile, ca e criza, toti suferim!