spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Criminalul care a primit închisoare pe viață așteaptă sentința definitivă

- Advertisement -

AȘTEPTARE… În urmă cu aproximativ doi ani, un bărbat de 24 de ani avea să fie arestat pentru una dintre cele mai sângeroase crime petrecute în județul Vaslui. Pentru 15.000 de lei, Gheorghe Crețu a căsăpit doi bătrâni din comuna Zorleni. Condamnat, în primă instanță, la închisoare pe viață, Crețu își așteaptă acum sentința finală ce urmează să fie dată de Curtea de Apel Iași. Până atunci, criminalul de 24 de ani rămâne în arest preventiv, la Penitenciarul Iași. Individul a comis oribila faptă la scurt timp după ce fusese eliberat din închisoare. În 2018 acesta fusese condamnat pentru un cumul de infracțiuni comise în perioada 2015 – 2016: furt, furt calificat, tâlhărie, tâlhărie calificată, toate comise în Zorleni și Bârlad. A primit de la judecătorii bârlădeni 5 ani, 4 luni și 10 zile de pușcărie. Dornic să obțină bani mulți și nemunciți, Gheorghe Crețu nu s-a dat în lături să-i omoare pe cei doi  vecini, cu o cruzime de neimaginat. Neculai (86 de ani) și Elena (82 de ani) Coșeru au fost căsăpiți pentru 15.000 de lei. Atât a furat din casa pe care a răscolit-o până la ultimul cotlon.

Condamnat la cea mai mare pedeapsă pe care o putea primi un criminal, Gheorghe Crețu așteaptă acum sentința finală din partea magistraților Curții de Apel Iași. Până atunci, acesta rămâne în arest prevenrtiv, în Penitenciarul Iași. Crețu a ajuns după gratii după ce a fost dovedit ca fiind autorul unei duble crime. La acea vreme, comuna Zorleni a fost zguduită de o veste care a căzut ca un trăznet! Doi bătrâni, soț și soție, în vârstă de 86 și 82 de ani au fost descoperiți morți, în casă. Victimele dublei crime erau Neculai și Elena Coșeru. Cei doi bătrâni au fost găsiți de menajera care îi îngrijea, femeia fiind de loc din Bârlad. Aceasta a venit la bătrâni, împreună cu ginerele ei, și a găsit grozăvia: bătrânul mort în curte într-o baltă de sânge, bătrâna moartă în holul casei cu un cuțit în mână. Peste tot era numai sânge, iar casa era răscolită de sus până jos. Bătrânii Neculai și Elena Coșeru erau cunoscuți ca fiind gospodari fără pereche. Cu o avere frumoasă, acumulată în ani mulți de muncă, acum soții Coșeru, bolnavi și bătrâni, erau îngrijiți de o menajeră, care le era aproape ca o fiică. Femeia venea dimineață și pleca seara de la ei. Așa a fost și atunci când la ora 22:00, a plecat spre Bârlad, lăsând pe bătrâni în paturile lor. Totul se pare că s-a petrecut spre dimineață. Când a venit menajera la ora 10:00 la ei, s-a îngrozit, a avut un șoc și a ieșit țipând la vecini să cheme poliția. Și de aici, lucrurile se știu: poliție, procurori, culegere de probe, căutare de amprente, tot ce ține de „bucătăria” criminaliștilor. Din cele ce spun rudele însă, moartea violentă a celor doi soți putea fi evitată, dacă polițiștii din comună  ar fi ținut cont că familia Coșeru era vizată de mult de golanii satului, pentru averea lor și nu a fost pentru prima dată când erau călcați de hoți. Criminaliștii de la Serviciul de Investigații Criminale au reușit să strângă destule probe prin care s-a demonstrat că ucigașul lui Neculai și Elena Coșeru este Gheorghe Crețu, de 24 de ani, care locuiește la două case de bătrânii uciși. Recidivist, proaspăt  eliberat din Penitenciarul de la Giurgiu, unde  avea de  ispășit o pedeapsă de 5 ani, 4 luni și 10 zile de închisoare, din care, grație recursului  compensatoriu, a executat  doar trei ani,  criminalul a pus ochii pe casa și averea familiei Coșeru, plănuind să-i omoare ca să le ia banii. Mai mult, acesta a făcut și o „perversă” după ce a înjunghiat bătrânii în zona gâtului: i-a pus femeii cuțitul cu care a comis crimele în mână, ca să „inducă” în eroare criminaliștii, cum că ea l-ar fi ucis pe soț și apoi s-a înjunghiat. Numai că polițiștii criminaliști  nu s-au lăsat păcăliți de tertipurile recidivistului.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.