Extern

Criminal în serie, prins deghizat în femeie, cu un copil în brațe: prima crimă la 13 ani şi 80 de victime în 20 de ani

Un bărbat suspectat de 16 crime a fost prins în Brazilia după 48 de ore de căutări, în timp ce încerca să treacă de un control al poliției deghizat în femeie și cu un copil de doi ani în brațe. Mărturisirile din timpul interogatoriului i-au șocat și pe polițiști.

Jorlan Alves da Silva, în vârstă de 33 de ani, despre care se afirmă că ar fi criminal în serie, a fost capturat de autorităţile din Brazilia după două zile în care s-a ascuns în zone împădurite din apropierea orașului Mulungu, în statul Paraíba. Când a fost prins, acesta purta o rochie cu dungi, o perucă lungă și neagră, sandale de damă și ochelari închiși la culoare. Avea unghiile vopsite și ținea în brațe un băiețel de doi ani.

Poliția încearcă să stabilească în ce împrejurări a ajuns băiețelul împreună cu suspectul și nu a făcut publică identitatea lui, notează presa braziliană.

Polițiștii i-au scos peruca în timpul capturării și au constatat că bărbatul avea părul scurt. Un tatuaj mare de pe piept, ascuns sub haine, a contribuit la identificarea lui.

Jorlan Alves da Silva, suspectat de 16 crime, reușise să scape de poliție în timpul unei operațiuni anterioare. Atunci, agenții opriseră pe o autostradă mașina în care acesta se afla împreună cu alți suspecți. Polițiștii au reținut doi bărbați, însă Jorlan Alves da Silva a reuşit să fugă.

16 crime în trei luni

Anchetatorii îl suspectează pe Silva de 16 crime comise în cele trei luni de după ieșirea sa din închisoare, la sfârșitul lunii mai. Printre dosarele cercetate se află uciderea a doi oameni de afaceri, pe 1 august, în Rio Tinto, Paraíba.

De asemenea, este anchetat în legătură cu moartea unei tinere, al cărei cadavru a fost găsit după ce el le-a indicat polițiștilor locul în care fusese îngropat.

La momentul capturării lui, pe numele lui Jorlan Alves da Silva existau cinci mandate de arestare, dintre care patru pentru omoruri calificate, potrivit presei braziliene.

Poliția verifică și presupusele sale legături cu o grupare de crimă organizată din Rio de Janeiro care operează în Paraíba…https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/criminal-in-serie-prins-deghizat-in-femeie-cu-un-2558180.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button