ULTIMA ORĂ… Crima a fost anunțată, la 112, în urmă cu două zile, aproape de miezul nopții. Se pare că întreaga poveste a început după ce un bărbat de 40 de ani din localitatea Popești, comuna Miclești, pe fondul consumului, a căzut vicitmă vecinului cu 37 de ani mai mare. În ziua respectivă, bătrânul a mers la vecinul lui, un bărbat despre care tot satul știa că a fost închis mai mulți ani, să se tundă. După ce a terminat cu tunsul, septuagenarul s-a întors acasă, iar vecinul lui a plecat la băut, prin sat. Spre seară, victima, Marinel Diță, s-a întors acasă și a început să se certe cu soția, acuzând-o de infidelitate. Speriată, femeia ar fi recunoscut că și-a înșelat soțul chiar cu vecinul lor de 77 de ani, Alexandru Bendiu. Furios și beat, recidivistul a pus mâna pe un par și aplecat la casa bătrânului pentru a-i da o lecție. A spart geamul la casă și a vrut să intre în interior, peste bătrân. Numai că, de teama hoților, bătrânul dormea cu cuțitul sub pernă. Trezit din somn, cu o lovitură în zona capului, bătrânul a reușit să apuce cuțitul și să-și înjunghie adversarul de câteva ori. În urma loviturilor primite aceasta a murit. Între timp, septuagenarul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii au deschis dosar penal. ”La data de 4 iunie 2023, ora 23.37, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că, la o locuință din localitatea Popești, comuna Miclești, un bărbat ar fi fost înjunghiat și ar fi decedat. În temeiul sesizării, la fața locului a fost deplasată o echipă complexă de cercetare, cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, pentru a fi efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului de 40 de ani, din Popești. Întrucât în cauză exista suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni contra vieții, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Prezumtivul autor, un bărbat de 77 de ani, din localitatea Popești, (vecinul persoanei decedate și deținătorul locuinței unde a avut loc evenimentul), se află în custodia polițiștilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Este legitimă apărare. Nici nu se pune problema de reținerea infracțiunii de omor.