Coșurile de fum necurățate și neprotejate, pericolul despre care unii vasluieni au înțeles prea târziu
În ultimele 24 de ore, trei incendii izbucnite la case din localitățile Bunești, Solești și Uncești și toate au avut drept cauză comună de izbucnire coșurile de fum defecte sau neprotejate. Neprotejarea, neizolarea și necurățarea coșurilor de fum poate duce la pagube materiale importante, dar, mai ales, la intoxicații cu monoxid de carbon ori la pierderi de vieți omenești. Un bărbat din satul Uncești, comuna Zăpodeni, a fost găsit carbonizat în locuință. Victima, un bărbat în vârstă de 78 de ani fiind imobilizat la pat. Soția acestuia a fost salvată, iar după acordarea asistenței medicale, femeia în vârstă de 78 de ani a refuzat transportul la spital.
Persoană salvată în ultimul moment dintr-un incendiu care a cuprins o casă din satul Solești

Recomandări ale pompierilor pentru a evita astfel de catastrofe
Pentru a evita producerea unor asemenea evenimente nefericite, pompierii fac următoarele recomandări: coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate și curățate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate și autorizate în acest sens. De asemenea, în podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc și se dau cu var, pentru a putea fi observate cu ușurință eventualele fisuri. Coșurile de fum se vor izola față de elementele combustibile ale planșeului și acoperișului prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului cu 25 centimetri. În spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile. La trecerea prin acoperiș se lasă o distanță de cel putin 10 centimetri între fața exterioară a zidăriei coșului și elementele combustibile ale acoperișului. Nu este permis ca în coșuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperișului, planșeului etc. Gurile de evacuare ale coșurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecție contra scânteilor (grătare din sârmă). În cazul producerii unui incendiu, este obligatoriu să anunțați evenimentul în cel mai scurt timp posibil, la numărul unic pentru situații de urgență 112.
La primării există un angajat ca inspector ISU. Ar trebui să meargă prin comună să verifice sau să instruiască oamenii cu privire la încendiile de la coșurile de fum. Numai că ei taie frunze la câini cum de fapt taie frunze și cei de la Vaslui (iJSU) Când vin în control ce fac, joacă bambilici.Asta e adevărul. Reveniti-va domnilor cât nu este prea târziu. Cunosc foarte bine situația și vă rog să nu vă supărați. Dar până nu mai ard vreo 20-30 de case. Voi veniți după și căutați cauza. Pa,pa.
In Huși exista o bovina care lasă fumul să iasă la ap de deasupra !
Duceți bovina la abator la Ciupi.