spot_img
spot_img
1.3 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Corul de copii din Tutova, fãrã sprijin din partea edilului

- Advertisement -

PASIUNE În satul Ciortolom, din comuna Tutova, existã o formatie de copii plini de viatã si talent, care au ca pasiune conservarea traditiilor folclorice si ale cântecului religios. Interpreteazã cântece bisericesti si colinde la biserica din parohie prin orfelinate, institutii, participã ca invitati la diverse manifestãri organizate în comunã sau în judet, sustinând chiar un concert de Crãciun la Cercul Militar din Bârlad. Primãria comunei Tutova însã nu vrea sã-i ajute cu absolut nimic, cu toate cã nevoile ar fi foarte putine, doar costume populare noi, asigurarea unui mijloc de transport si eventual un pachetel de mâncare la spectacole.

Grupul coral „Nãdejdea crestinilor” numãrã 16 copii, cu vârste între 5 si 17 ani, sub îndrumarea unei inimoase profesoare, Nãstase Zânica, care, desi a locuit mai bine de 20 de ani în Bucuresti, a revenit la Ciortolom, comuna Tutova, de unde se trage, iar repetitiile se fac de multe ori dupã ce copiii terminã munca câmpului. În cei trei ani de la înfiintare, corul „Nãdejdea crestinilor”, care interpreteazã cântece bisericesti în parohia preotului Alexa Marian si colinde, a participat la mai multe spectacole în Bârlad, la primãria Tutova, orfelinate, spitale, la diverse manifestãri. Majoritatea copiilor sunt crescuti de bunici sau numai de unul dintre pãrinti, celãlalt fiind plecat sã lucreze în altã parte, în strãinãtate, micutii muncind în gospodãria proprie sau cu ziua, pentru a-si câstiga traiul, de multe ori venind la repetitii direct de la munca câmpului. Costumele populare cu care concerteazã copiii le-a confectionat, din fonduri proprii, profesoara Nãstase, pentru cã, cu toate cã reprezintã cu cinste comuna Tutova la toate manifestãrile, primarul comunei, Ion Cociorvã, nu a binevoit sã-i bage în seamã si sã îi ajute, desi ar fi avut posibilitatea de a aloca, chiar de la buget, pentru activitãti culturale, unele fonduri. În cel mai bun caz, atunci când este colindat de acesti extraordinari copii, se îndurã sã-i rãsplãteascã cu câte un colãcel si ceva dulciuri. Nevoile nici nu ar fi foarte mari, doar costume noi, un spatiu adecvat pentru repetitii, un mijloc de transport pentru deplasãrile la diverse evenimente, si eventual un pachetel sau diurnã atunci când sunt invitati sã cânte. Despre sustinere din partea primarului Cociorvã pentru ca grupul ” Nãdejdea crestinilor ” sã poatã participa si la concursuri judetene sau regionale, ori la unele spectacole, nici vorbã, cu toate cã, în campania electoralã din 2008, unul dintre promisiuni se referea chiar la componenta culturalã, care a cam fost însã uitatã dupã ce a fost ales edil. Copiii din corul „Nãdejdea crestinilor” se vor afla vineri, 26 aprilie, în primele rânduri ale mitingului care se va organiza la Bârlad împotriva exploatãrii gazelor de sist din zonã.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.