
Contactat, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, a declarat că Legea nr.95/2006 a Sănătății obligă spitalele să facă toate demersurile pentru recuperarea contravalorii serviciilor medicale de la victimele accidentelor și agresiunilor, iar Curtea de Conturi este intransigentă când e vorba de recuperat bani. Managerul Andronachi a explicat că totuși instanțele au avut până acum un punct de vedere unitar, în sensul că nu le-au impus victimelor nici o obligație de plată. Mai mult decât atât, a spus Andronachi, Curtea Constituțională a decis în decembrie 2019 că sintagma „în dauna propriei persoane”, din cuprinsul art. 320 alin. 1 din Legea 95/2006 este neconstituțională. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial în 26 iunie 2020, dată de la care Guvernul ar fi trebuit să facă demersurile pentru corecție și astfel spitalele să nu mai fie puse în situații penibile.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-09-30/Copil-de-7-ani-muscat-de-un-caine-dat-in-judecata-de-Spitalul-Radauti#ixzz6ZW5kcTWd