Copiii statului și durerea abandonului: „Am întrebat-o pe mama doar atât: de ce m-a făcut și de ce m-a lăsat?”

Peste 13.000 de copiii trăiesc astăzi în centre de protecție ale statului sau în case de tip familial. I-am întâlnit pe câțiva dintre ei într-o tabără din stațiunea montană Șuior, județul Maramureș. O gașcă de puști între 15 și 20 de ani, abandonați de familiile lor și deveniți „copiii statului” vorbesc despre ce înseamnă viața în sistem. Deși suferă, mulți rămân totuși optimiști: „Mă simt un om normal, care are greutăți, dar vor trece cu timpul”.

„Uite, băi, prostule, acolo e carul mic“, arată Tavi, un puști de 15 ani cu gluga trasă pe cap, către centrul înstelat. „Unde, mă? Unde e triunghiul?“, îi răspunde Alex, cu mâinile în buzunarele hanoracului puțin cam strâmt. „Și linia aia care e albă ca laptele unde îi?“. Tavi dă din umeri neputincios. Alex și Tavi sunt doi dintre cei 13.504 copii din sistemul de protecție al statului care locuiesc în orfelinate, case sau apartamente de tip familial ale Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), dintre care aproape 2.800 trăiesc în locuințe dezvoltate de ONG-uri sau alte entități private.
Citeşte întreaga ştire: Copiii statului și durerea abandonului: „Am întrebat-o pe mama doar atât: de ce m-a făcut și de ce m-a lăsat?”