DeschidereLocalUltima ora

Controale DSVSA: unități închise, tone de carne retrase de la comercializare și amenzi usturătoare!

SANCȚIUNI… DSVSA Vaslui a aplicat 10 sancțiuni contravenționale în cuantum de 20.800 lei, emițând totodată și două ordonanțe de suspendare a activității și o ordonanță de interzicere a activității până la remedierea deficiențelor.

ACȚIUNE… S-au întețit controalele de Sărbători în magazinele, carmangeriile și măcelăriile din județul Vaslui. În ultima perioadă, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentară Vaslui a aplicat 10 sancțiuni contravenționale în cuantum de 20.800 lei, emițând totodată și două ordonanțe de suspendare a activității și o ordonanța de interzicere a activității până la remedierea deficiențelor. Acțiunea a fost făcută ca urmare a deciziei ANSVSA cu privire la intensificarea controalelor și luarea măsurilor care trebuie dispuse pentru prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare, precum și pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane (PPA) în perioada Sărbătorilor de iarnă 2021 – 2022.

Potrivit informațiilor oficiale, inspectorii DSVSA Vaslui au efectuat în perioada 29.11-22.12.2021 un număr total de 331 controale la următoarele tipuri de unități: autorizate: 2 abatoare carne roșie, 3 abatoare carne pasăre, 6 unități procesare carne, o unitate producere ouă lichide nepasteurizate congelate, 2 unități procesare lapte și un centru procesare lapte independent, o unitate procesare peste, 2 centre ambalare ouă,un depozit frigorific și o unitate de reambalare autorizate, o unitate procesare miere și o unitate de producere faguri. În rândul unităților înregistrate au avut loc controale la 69 de unități alimentație publică, 14 supermarketuri 14, 2 hypermarketuri, 58 de magazine alimentare, 19 carmangerii, 19 măcelării, 15 depozite alimentare, 4 patiserii, 6 unități panificație, 3 laboratoare cofetărie, o pescărie, o moară de grâu, 2 unități fabricare sucuri, 4 târguri comunale , 4 exploatații din zone unde evoluează focare PPA, și un magazin pet shop.

Aproape 1000 de controale trichineloscopice

În perioada mai sus menționată, la nivelul CSVSAO și LSVSA Vaslui s-au efectuat un număr de 913 examene trichineloscopice, nefiind diagnosticați porci infestați cu trichinela spp. De asemenea, inspectorii DSVSA au efectuat controale oficiale asupra mijloacelor auto utilizate pentru transportul porcinelor vii, sau carne si preparate din carne din zone de restricție Pesta Porcina Africană, în punctele temporare de control în trafic, cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, astfel încat s-au efectuat controale oficiale asupra 88 mijloace auto utilizate pentru transportul animale vii, produse de origine animală și transport de carne în mijloace auto proprii, în punctele temporare de control în trafic, cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în 6 zone prin care se efectuează traficul de animale/produse din carne și anume: în localitatea Negrești (drumul dintre localitatea Vaslui și localitatea Roman), în localitatea Murgeni (drumul către Galați, in localitatea Bârlad Punctul Agrocomplex (drumul către Galați și/sau Vrancea) și zona Intersecția către județul Bacău și Zona Vaslui intersectia cu Roman și Iași. De asemenea, s-a efectuat un control în trafic la un mijloc de transport autorizat pe distanțe lungi, precum și două controale la îmbarcarea și debarcarea animalelor în abatoarele de porcine.

Tone de carne retrase de la comercializare

Tot în perioada menționată, inspectorii DSVSA Vaslui au acționat în cadrul a 6 notificări și 4 alerte transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, efectuând 12 controale specifice în cursul cărora s-au retras de la comercializare și s-au trimis către unităti de profil și neutralizare 13877,2 kg de carne congelată de pasăre, 35 kg înghețată, 56 kg pipote pui.

În urma controalelor s-au identificat următoarele neconformități: – lipsa monitorizării la temperatura în spațiul de depozitare; unități neînregistrate sanitar veterinar; nerespectare normelor de igienă la manipularea produselor alimentare; suprafețe de lucru insuficient igienizate; fișa de aptitudini neactualizate; grafice de temperatură incomplete; depozitare necorespunzătoare; nerespectarea criteriilor de compatibilitate ale alimentelor; depășiri ale parametrilor analizați față de limitele stabilite prin legislația sanitară veterinară în vigoare. Au fost aplicate un număr de 10 amenzi contravenționale în valoare de 20 800 lei conform HG 984/2005 și 7 avertismente conform OG 2/2001 și s-au emis doua ordonante de suspendare a activitatii și o ordonanță de interzicere a activității- până la remedierea deficiențelor.

Recomandările specialiștilor pentru perioada următoare

Nu consumați carnea și nu o preparați, până nu obțineți de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă și pentru carnea obținută de la porcii mistreți. „Se va verifica dacă sunt respectate condițiile legale pentru transportul animalelor vii, cărnii și a produselor din carne. Inspectorii DSVSA Vaslui vor verifica în continuare respectarea normelor în vigoare privind comercializarea ouălor și produselor din ouă, laptelui și produselor lactate, precum și peștelui și produselor din pescuit. Piețele agroalimentare sunt supravegheate de către medicii veterinari care vor sancționa comercializarea produselor în alte condiții decât cele prevăzute de normele sanitare veterinare. Este interzisă comercializarea produselor și alimentelor de origine animală în spații improvizate (în sistem de vânzare stradal), nesupuse controlului sanitar veterinar. La nivelul DSVSA Vaslui și al circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) în perioadele 29.11.2021-24.12.2021 și 27.12.2021 – 07.01.2022 este asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, este afișat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare”, au comunicat reprezentanții DSVSA Vaslui.

Punctele în care se poate face examenul pentru Trichinella spp. în județul Vaslui sunt următoarele:

  • Municipiul Vaslui: CSVSAO din Piața Traian, CSVSAO din Piața Centrală
  • Municipiul Bârlad: CSVSAO din Piața 9 Mai (Sf. Ilie), CSVSAO din Piața Mică
  • Municipiul Huși : CSVSAO din Piața Victoriei
  • Orașul Negrești: CSVSAO din Piața Centrală
  • Orașul Murgeni : CSVSAO din str. Doctor Emil Juvara nr. 2 (lângă Notariat).

1 comentariu

  1. Atrag atentia ca la boxa din hala veche,un producator local ne-a dat spre cumparare carne de porc decongelata,am descoperit asta acasa cand am constatat ca apa rezultata depasea limita rezonabila.Efectul negativ a fost dublu,se stie ca nu este bine sa congelam carnea a doua oara si apoi gestul ca atare.Se poate d-le Ciupilan?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button