GRAV… După seria de accidente care au avut loc ieri pe drumurile județului, astăzi, acestea au luat-o de la capăt și par să nu se mai oprească. Seria a fost deschisă de un accident petrrcut în apropiere de magazinul Dedeman în care au fost implicate două autoturisme. În urma accidentului a rezultat o victimă, conștientă care, după ce a primit îngrijiri la fața locului, a fost transportată la spital. A urmat apoi un alt accident rutier petrecut pe raza localității Satu Nou, comuna Munteni de Sus. ȘI de data aceasta au fost implicate două autoturisme și au rezultat două victime. Una dinre ele încarcerată, a avut nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi extrasț dintre fiarele contorsionate. La fața locului a fost trimisă o ambulanță cu medic și, după ce victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, acestea au fost transportate la spital. Sosiți la fața locului salvatorii au constatat că numărul victimelor este mult mai mare decât numărul anunțat inițial. La fața locului a fost solicitată și intervenția unei ambulanțe de la ISU Vaslui. Medicii au găsit cinci victime, doi bărbați și trei femei cu vârste cuprinse între 15 și 61 de ani. Victimele erau conștinete, dar au suferit diverse traumatisme de gravitate diferită. Martorii au povestit că în accident a fost implicată o mașină de la BOLT și un BMW X5. Victimele au primit ajutor la fața locului, urmând să fie transportate la spital.
Cine a permis că mașinile de Bolt, sa fie mai bătrâne de 10 ani?!? Unde mai este siguranță și grija pentru poluare. Toate cazanele au peste 14-15 ani, nu se poate așa ceva. După ce că fac evaziune, ne mai pun și viața în pericol cu cazanele lor. Iar la preturi, au ajuns mai scumpi că taxiul. Au dat reduceri la început, acum ne rup .
Mergeți cu taxi ul daca vreti sa platit un drum 30 de lei cine va opreste? Ati citit articolul?Aici este vorba despre un accident nu despre frustrarile personale!
Șoferi de Bolt, o nouă specie! Nu acordă prioritate, nu semnalizează opresc unde vor și când vor, parchează unde vor, intră pe orice acces interzis, etc. Indiferent de viteza celuilalt autovehicul, tu șofer cu experiență anticipezi viteza de deplasare și știi să te bagi sau nu. Dar când tu nu dai o prioritate în viața ta, rezultatul este acesta.
Anticiparea și executarea manevrelor de evitare a accidentului sunt obligația ambilor soferii!!!!! Daca viteza era mică executa manevra de evitare!!!!!
Acum ne dam cu părere cu toții dar la -4 grade cauciucuri de vara (BMW) și stau și mă gândesc ce viteza o fi avut fatuca cu BMW-ul de a reușit să zdrobească mașina în halul ăla sa o mai și întoarcă pe sosea , acum că nenea nu s-au asigurat e vina lui dar totuși cu cat sa mergi prin sat în seara de Crăciun când copii se duc la colindat .???
Mai avem polițiști de rutiera prin județ. Candva mai vedeam radare, echipaje adunate in filtre, te inspaimantai cand ii vedeai. Acum sat fara câini. Liber frate.
Sa fie oare vina șoferilor care în timp ce conducea e mașina are alte preocupări, vorbește cu pasagerul din spate, vorbește la telefon, pune la încărcat telefonul, etc,etc. Ce poate fi altceva. Nimeni nu vrea accidente. Fără accidente ar fi ok pe șosele. Adică lume civilizată. Dar când vom vedea așa ceva ??
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Este unu la Bolt, baga 22 din 24 de ore🤦🤦și are pensie de 60 de milioane!!
Cine a permis că mașinile de Bolt, sa fie mai bătrâne de 10 ani?!? Unde mai este siguranță și grija pentru poluare. Toate cazanele au peste 14-15 ani, nu se poate așa ceva. După ce că fac evaziune, ne mai pun și viața în pericol cu cazanele lor. Iar la preturi, au ajuns mai scumpi că taxiul. Au dat reduceri la început, acum ne rup .
Mergeți cu taxi ul daca vreti sa platit un drum 30 de lei cine va opreste? Ati citit articolul?Aici este vorba despre un accident nu despre frustrarile personale!
Da, 30 de lei din gara până la spital, cu bolt🤮 in loc sa merg cu 15 la taxi. Așa îmi trebuie dacă sunt prost.
Familia mea era in acel bold 😓 dar slavă cerului au scăpat cu viata
Avem bemveu, suntem șmecheri. Niște criminali.
Șoferi de Bolt, o nouă specie! Nu acordă prioritate, nu semnalizează opresc unde vor și când vor, parchează unde vor, intră pe orice acces interzis, etc. Indiferent de viteza celuilalt autovehicul, tu șofer cu experiență anticipezi viteza de deplasare și știi să te bagi sau nu. Dar când tu nu dai o prioritate în viața ta, rezultatul este acesta.
Anticiparea și executarea manevrelor de evitare a accidentului sunt obligația ambilor soferii!!!!! Daca viteza era mică executa manevra de evitare!!!!!
Zise un șofer de taxi …ofticat
Nu le țin apărarea, dar la Bolt sunt numai râsuri.
Mai bune merg cu mosailov, are mașină cu numere verzi, nu mai spun că e mai șofer decât toți boltistii la un loc.
Toate caricaturile fac Bolt, ăștia de la ARR, nu văd că sunt incompetenți. De asta prefer autobuzul, nu mă las pe mama la oricine.
De ce nu se spune vitezea fetei? De ce se ascunde acest aspect? Așa arată un accident când un autovehicul merge reculamentar?
Acum ne dam cu părere cu toții dar la -4 grade cauciucuri de vara (BMW) și stau și mă gândesc ce viteza o fi avut fatuca cu BMW-ul de a reușit să zdrobească mașina în halul ăla sa o mai și întoarcă pe sosea , acum că nenea nu s-au asigurat e vina lui dar totuși cu cat sa mergi prin sat în seara de Crăciun când copii se duc la colindat .???
Mai avem polițiști de rutiera prin județ. Candva mai vedeam radare, echipaje adunate in filtre, te inspaimantai cand ii vedeai. Acum sat fara câini. Liber frate.
Și a pus motocei la bara mașinii dar laba cine o face?
Sa fie oare vina șoferilor care în timp ce conducea e mașina are alte preocupări, vorbește cu pasagerul din spate, vorbește la telefon, pune la încărcat telefonul, etc,etc. Ce poate fi altceva. Nimeni nu vrea accidente. Fără accidente ar fi ok pe șosele. Adică lume civilizată. Dar când vom vedea așa ceva ??
Nici în seara de Craciun nu aveti empatie. Așa suntem noi românii mereu credem că le știm pe toate, dar niciodată nu gândim rațional!