AMUZANT… Deși, teoretic, Raisa Enachi are dreptate, sens și logică în ceea ce afirmă (asta dacă postarea îi aparține și a fost scrisă de altcineva, ca de obicei) intervenția sa în această problemă sensibilă poate naște suspiciuni de subiectivitate. Având în vedere că aceasta are o relație „neomologată” cu fugăritul internațional Ion Filimon, probabil nu este cea mai îndreptățită persoană care să dea verdicte.
Cu toate că în viața publică din județul Vaslui deputata Raisa Enachi este admirabilă, dar lipsește cu desăvârșire, în plan „feisbucist”, aceasta debordează de activitate și idei. Practic, nu este problemă în care Raisa să nu aibă o părere și să nu-și expună principiile riguroase, ea sau cine scrie postările. A atras atenția, însă, o problematică mai sensibilă: dacă e corect sau nu ca și concubinii sau alt tip de parteneriat amoros n-are trebui să-și publice declarația de avere. Ei bine, Raisa Enachi spune că nu e corect! „Partenerul nu ocupă o funcție publică și nu exercită putere publică. Obligarea sa să depună declarații către stat reprezintă o ingerință directă în dreptul la viață privată (art. 26 Constituție și art. 8 CEDO). Pentru a fi constituțională, ingerința trebuie să fie prevăzută clar de lege, necesară și proporțională. În cazul soțului/soției, justificarea este mai puternică datorită regimului matrimonial. Pentru partenerul neoficial, justificarea este mult mai dificilă. Se mai încalcă principiul egalității în fața legii. Două persoane aflate în relații similare ar putea fi tratate diferit în funcție de aprecierea autorității asupra caracterului „asemănător soților”. Asta poate genera probleme de egalitate și securitate juridică. Este transparent „în favoarea cetățenilor”? Paradoxal, acest amendament merge în direcția opusă față de restul proiectului. Efect pozitiv pentru transparență: statul obține informații directe despre patrimoniul partenerului; devine mai greu să fie ascunse bunuri pe numele partenerului; crește capacitatea ANI de verificare. Dar efectul pentru cetățeni este limitat, pentru că proiectul păstrează declarațiile confidențiale la ANI și nu le face publice. Problema practică majoră, dacă partenerul refuză să depună declarația cine este sancționat: partenerul, demnitarul sau ambii? Oare poate demnitarul fi tras la răspundere pentru conduita unei persoane private? Amendamentul AUR este unul dintre cele mai susceptibile să fie contestat la Curtea Constituțională, nu pentru partea referitoare la soț/soție, ci pentru extinderea la „persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți”. Nu cred că aceasta este imaginea unui Parlament care lucrează transparent, riguros și în interesul cetățenilor.”, a postat Raisa Enachi. Pentru necunoscători, Raisa Enachi este la al doilea mandat de parlamentar al județului Vaslui și este manageriată de concubinul Ion Filimon.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.