I
„Am avut o discuție cu unul din inginerii constructori veterani ai vremurilor de demult apuse din comunism. Nu mai sunt mulți din acea perioadă printre noi”, a scris gălățeanul pe Facebook.
Acesta a povestit că inginerul i-a explicat cum se lucra pe Dunăre în anii ’70 și ’80 și că, la un moment dat, i-ar fi spus: „Costele, tu știi că insula asta nu e în regulă să fie lăsată așa? Tu știi că odată la 3 ani comuniștii o dragau cu două nave? Una pe o parte și una pe cealaltă, o barjă pleca în aval să descarce, altă barjă urca în amonte la Brăila.”
Autorul postării spune că informația potrivit căreia insula era dragată periodic a mai fost menționată, dar că există și persoane care au contestat-o.
„Cum asta am mai auzit, dar infirmat de unii ce ocupă anumite posturi la AFDJ și nu numai, cum specialiști ai vremii nu mai găsim decât prea puțini și aceștia ținuți în umbră și ignorați de cei puși politic, rog comunitatea aceasta frumoasă de 20.000 membri să comenteze dacă au informații (de la părinți sau bunici), poate au lucrat, poate există ceva poze”, a mai scris gălățeanul.
În opinia sa, depunerile de aluviuni reprezentau un risc dacă nu erau îndepărtate periodic.
„Comuniștii realizaseră pericolul insulei, indiferent de adâncimea Dunării, aluviunile punând în pericol dacă ignorau depunerile ani la rând”, susține autorul postării.
Acesta consideră că după 1989 s-a pierdut o parte importantă din experiența specialiștilor care lucrau la întreținerea Dunării.
„Noi după Revoluție am pierdut specialiștii și vedem rezultatele”, a mai transmis gălățeanul, cerându-le celor care au informații sau fotografii din acea perioadă să contribuie la clarificarea situației…https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/comunistii-o-dragau-dezbatere-aprinsa-intre-2551505.html