RECLAMAȚIE… Unul dintre cetățenii nemulțumiți a lansat o plângere publică, îndreptată către primar și consilierii locali, cărora, în câteva rânduri inserate cu ironie, le adresează întrebări pe această temă.
DERANJ… De o vreme, prin municipiul Huși, s-a întețit numărul comercianților ambulanți de fier vechi, care străbat toate străzile locului, dar nu în liniște, ci dând la maxim acea portavoce sau acele boxe de care se ajută, pentru a-și face mesajul auzit. Pentru unii, reclama sonoră a acestora nu reprezintă o problemă, mai ales că mai scapă astfel de bunurile uzate de prin gospodării, fără a le mai azvârli aiurea, pe domeniul public, dar pentru alți cetățeni, strigătele acestor comercianți sunt deranjante.
Unul dintre cetățenii nemulțumiți a lansat o plângere publică, îndreptată către primar și consilierii locali, cărora, în câteva rânduri inserate cu ironie, le adresează întrebări pe această temă. “Bună dimineața. Țin să mulțumesc încă o dată Domnului Primar, distinșilor Consilierilor locali, care, cu ajutorul și bunăvoința lor, suntem treziți în fiecare dimineață de comercianții ambulanți de pe la Vrancea. Sunt în număr mare și care ne deranjează sau, mai bine zis, agresează din jumătate in jumătate de oră de dimineața, până seara, târziu. Aceste persoane care vând legume și cumpără fier și electrocasnice au aprobarea dumneavoastraă și a celor de la ANAF să facă acest fel de comerț sub directa supraveghere a Poliției Române, Jandarmeriei și a Poliției locale, care ar trebui să fie în sprijinul cetățenilor. Întrebarea mea, ca simplu cetățean al acestui Municipiu, când o să fiți dispuși să vă faceți datoria la locurile de muncă pentru care sunteți plătiți regește?”, a fost întrebarea cetățeanului nemulțumit. Și dacă de la autorități încă nu a primit răspuns, localnicii care au subscris chestiunii sesizate, au reacționat. “Ieri, pe străzile Obor, Dacia, Ana Ipătescu, în jumătate de oră au trecut de 3 ori cu goarna aceea la 8.30. Tura viitoare pun poliția pe ei!”, a spus un hușean. „Așa se întâmplă și la sate, până și pește vând în mașinile lor infecte. Autoritățile locale nu au nicio treabă. Am făcut sesizare, să le facă un spațiu ca la piață, ceva o tarabă, un chioșc, răspunsul a fost “nu dispunem de bani”. Pentru altele sunt banii și de aici putem trage concluzii multe”, a susținut o localnică. Un concitadin însă a ținut partea autorităților, care au mai luat măsuri de sancționare a acestor comercianți, însă ei rămân… insistenți. „Ba da, se știe de problemă! I-au mai amendat de câteva ori. Din mers i-au luat, vorbesc de Poliția Națională și de două ori, cei de la Rutieră. Exclus Poliția Locală”, a precizat hușeanul.
Aceeasi situatie este si in comuna Pungesti, jud.Vaslui. De dimineata pana seara, masini cu porta voce strigand „cumpara fier vechi, vind legume, enumerandu le, vand scaune si mese, hai la gaini ouătoare, pui , ratuste.” ⅞
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Aceeasi situatie este si in comuna Pungesti, jud.Vaslui. De dimineata pana seara, masini cu porta voce strigand „cumpara fier vechi, vind legume, enumerandu le, vand scaune si mese, hai la gaini ouătoare, pui , ratuste.” ⅞