Colaborare între notari și primării pentru un control mai strict asupra bunurilor vasluienilor

Alături de alte modificări la Codul de procedură fiscală, OUG 7/2026 prevede că autoritățile centrale trimit autorităților locale și informațiile notarilor despre casele, terenurile și mașinile vândute de persoanele fizice. „Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informații privind sursele de venit ale persoanelor fizice, precum și informațiile transmise de către Uniunea Națională a Notarilor Publici cu privire la actele translative ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și a mijloacelor de transport în vederea valorificării din punct de vedere fiscal”, prevede ordonanța, cu precizarea că anterior exista doar referirea la sursele de venit. Deși inițiatorii măsurii n-au detaliat de ce este nevoie de extinderea colaborării între autoritățile fiscale centrale și autoritățile fiscale locale, probabil că ideea este de a verifica încrucișat informațiile din cât mai multe surse. Până acum, informațiile transmise de notari ajungeau doar la Fisc, iar primăriile comunicau la Fisc numai informațiile pe care le aveau ele despre bunurile persoanelor fizice. Mai precis, conform Codului fiscal, „Notarii publici au obligația să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, la organul fiscal teritorial, o declarație informativă privind transferurile de proprietăți imobiliare”, prevede Codul Fiscal. În același timp, Codul de procedură fiscală prevedea deja că autoritățile fiscale locale sunt obligate să transmită, lunar, organului fiscal central informații privind bunurile imobile și mijloacele de transport deținute de persoanele fizice sau juridice pentru care există obligația declarării conform Codului fiscal.
La cab. Private nu se da bon fiscal. De ce??
Dar afacerile facute de vinzatorii de masini, pietari, bazaristi ,cabinete medicale etc fara elibera bon fiscal,, pe cind vor fi monitorizate ? ??? De acolo se „infrupta” baieții destepti.. cu functii de control…