Îi vedem în fiecare zi în trafic. Fie că suntem pietoni, fie că suntem şoferi, nu putem evita întâlnirea cu cel puţin un cocalar al şoselelor. Ori ne depăşeşte abuziv, se bagă în faţă şi apoi claxonează ca un dement, ori merge ca melcul şi ţine în spate o coloană de maşini pentru că el discută aprins cu vreo damă care îl însoţeşte, ori este pe punctul de a ne mătura de pe trecerea de pietoni, deşi un semn cu „Accesul interzis” este postat la capătul străzii.
Pe principiul „văd doar ceea ce-mi convine”, unii şoferi ignoră pur şi simplu indicatoarele rutiere care interzic accesul pe anumite străzi. Sfatul bătrânesc de a te uita în ambele părţi înainte de a traversa se dovedeşte cât se poate de tineresc şi actual. Dacă ne gândim la dorinţa irezistibilă a unora de a încălca orice regulă doar de dragul încălcării, poate că o soluţie ar fi să se pună semne cu „Accesul permis” acolo unde se doreşte circulaţia pe un singur sens.
Cei mai mulţi români sunt adaptabili. Ce dacă nu prea avem locuri de parcare? Trotuarele, cu spaţii verzi sau fără, pot deveni ideale pentru a-ţi lăsa maşina sau, cel puţin, o parte a ei. Dacă cealaltă parte mai blochează şi prima bandă de circulaţie, vorbim despre o adaptare perfectă la condiţiile mediului. Astfel, nu e de mirare că mulţi pietoni, mai de voie, dar mai ales de nevoie, fac slalom printre maşinile cretinilor, ca să parafrazăm o binecunoscută melodie autohtonă.
Unii gălăţeni au devenit atât de ataşaţi de maşinile lor, încât nu concep să se despartă de ele nici când ies să se plimbe pe una dintre puţinele alei pietonale din oraş. Aşa se face că, dacă aveţi de gând să vă plimbaţi pe Faleza Inferioară a Dunării, e posibil să admiraţi peisajul alături de pietonii pe roţi. Cine spunea că românul nu a auzit de libertate şi fraternitate?
Pentru că apa îmbuteliată a devenit, în ultimii ani, o chestiune de statut social, spaţiile dintre blocuri, unde se depozitează gunoiul, s-au umplut cu peturi, de cele mai variate forme, mărimi şi culori. Cum problema părea să devină fără ieşire, unii concitadini s-au gândit să vină în ajutorul firmelor de salubrizare. Astfel, ni se întâmplă să vedem din ce în ce mai des, pe drumurile noastre toate, adevăraţi munţi mişcători de peturi. Imaginea devine şi mai emoţionantă când sanitarii urbani nu se mulţumesc cu prima bandă de circulaţie şi se hotărăsc să treacă pe a doua. Norocul nostru că nu prea avem străzi cu trei benzi pe sens.
Din aceeaşi categorie cu mojicii care blochează cu voluptate orice trotuar fac parte şi bădăranii care-şi parchează bemţanul exact în staţia de autobuz. Nici claxoanele disperate ale şoferilor din mijloacele de transport, nici privirile temătoare aruncate de oamenii din staţie nu par să-i facă să înţeleagă despre ce e vorba. Probabil că manelele date la maximum au un excelent efect de idiotizare.
Stai liniştit la un semafor. Deodată, claxoanele insistente care se aud din spate te fac să te uiţi în oglinzile retrovizoare. Pe banda alăturată, destinată celor care fac la stânga, vezi apropiindu-se o maşină a cărei direcţie pare incertă. Totul se clarifică abia în momentul în care realizezi că mitocanul deja a ocupat jumătate din banda ta. În faţa unei asemenea abordări insistente, nu ai cum să rămâi indiferent.
