Extern

Ciocniri în masă pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din Bulgaria: aproape 90 de mașini implicate și cel puțin 12 morți, anunță autoritățile

Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața marți în accidente rutiere în care au fost implicate zeci de vehicule pe ambele sensuri ale unui tronson de autostradă din sud-estul Bulgariei, au anunțat autoritățile.

  • Imaginile difuzate de televiziunile bulgare arată proporțiile catastrofei: multe mașini sunt complet strivite sub camioane, unele sunt răsturnate, iar altele au fost proiectate în afara autostrăzii.

O cisternă cu gaz, implicată în accident

Spitalul din Sliven, unde au fost duși o parte dintre răniți, a făcut apel către populație să doneze sânge, conform 24Chasa.

În accidentul de pe autostrada Tracia a fost implicată și o cisternă care transporta gaz metan, dar deocomdată nu există scurgeri, a declarat vice-ministrul Afacerilor Interne, Kaloyan Kaloyanov, potrivit Nova.

Pe carosabil, în acest moment, nu există substanțe periculoase.

Bilanțul victimelor crește

Ministrul Sănătății, Katia Ivkova, a anunțat că numărul morților a ajuns la 12, relatează Nova. 10 persoane au murit la locul accidentului, iar două victime au murit în spitale.

Un oficial din Ministerul Afacerilor Interne a precizat că printre victime nu se numără copii.

Președinta Bulgariei anulează o vizită externă

Zece persoane au murit pe loc iar un rănit s-a stins din viață la un spital, a declarat ministrul adjunct al Afacerilor Interne Koloian Kaloianov.

Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, se întoarce de urgență în țară de la Paris, unde urma să participe la Forumul pentru Pace, a anunțat administrația prezidențială.

Zeci de răniți duși la spital

Pentru a ajuta victimele accidentelor au fost mobilizate echipe medicale și de salvare suplimentare din trei regiuni: Iambol, Sliven și Burgas. Răniții au fost transportați la spitale din aceste zone.

Ministerul bulgar al Sănătății Katia Ivkova a declarat că până acum 46 de pesoane rănite au fost duși la unitățile de primiri urgențe.

Și spitalele din Stara Zagora, Plovdiv, Haskovo și Sofia sunt pregătite să primească victime, dacă situația se impune, notează 24chasa.

Un român, rănit în accident

Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a anunţat marţi , pe X, că un cetăţean român se află printre răniţi.

Acesta beneficiază în prezent de îngrijiri medicale, a precizat șeful diplomației române.

„Exprimăm cele mai sincere condoleanţe în urma tragicului accident produs pe o autostradă din Bulgaria. Gândurile noastre se îndreaptă către victime, familiile acestora şi toţi cei afectaţi de această tragedie. Le urăm celor răniţi o însănătoşire completă şi rapidă”, a mai spus Neculăescu în mesajul de pe X.

Aproape 90 de mașini implicate

86 de vehicule au fost implicate în accidentele în lanț, relatează 24chasa și televiziunea de stat din Bulgaria. 63 se aflau pe sensul de mers spre Burgas iar 23 pe sensul opus.

Primul accident s-a produs pe banda de deplasare spre Burgas, a declarat secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, Liubomir Nikolov, conform 24chasa.

Oficialul a spus totul a pornit după ce un camion a blocat drumul, iar în coliziune au fost implicate un autobuz cu pasageri, un camion încărcat cu cereale și un autoturism care s-a izbit în partea din spate a acestuia.

Spital neterminat de o jumătate de secol

Spitalul din Iambol, situat în  sud-estul Bulgariei, unde au fost transportate o parte din victimele accidentelor de pe autrostrada Tracia se află în constucție de aproape 50 de ani, scrie publicația Dnevnik.

În ultimii 8 ani au fost investite circa 34 de milioane de euro, iar guvernul Radev a mai alocat fonduri pentru finalizarea unității medicale.

Bilanțul victimelor crește

Premierul bulgar Rumed Radev a declarat jurnaliștilor din Varna, unde avea o conferință comună cu șefa CE, Ursula von der Leyen, că bilanțul tragicului accident a ajuns la 11 morți și 48 de răniți, relatează 24chasa…https://hotnews.ro/accident-bulgaria-carambol-autostrada-2399829

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button