spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Cinematografele, serial fără happy-end

- Advertisement -

* Grădina de Vară a devenit între timp Pădurea de Vară între zăbrele şi lacăte * Cinematografe ţinute în şah de reguli birocratice, corespondenţe şi notificări * Doina, Ţiglina, Flacăra şi Grădina de Vară, din nou în bătătura RADEF *

„Galaţi, oraşul care din opt cinematografe şi o grădină de vară nu mai are decât… jumătate de sală funcţională”, aşa încep ştirile despre festivalurile de film şi, în genere, despre orice eveniment cinematografic la Galaţi.

Sincer, unde aţi văzut ultimul film pe ecran mare? Răspund eu prima: la mall, la Brăila, am văzut desenul animat „Rio” 3D. Şi anterior, la mall la Constanţa am văzut „Eclipsa”.

Nu, acest articol nu vizează faptul că oraşul nostru nu are niciun mall, ci soarta controversată a cinematografelor gălăţene. Nu, cinematografele, pe care vi le amintiţi: Flacăra în Micro 40, Doina în Ţiglina III, Dacia în Micro 19, Dunărea la Potcoava, Ţiglina, Republica, Popular, Central şi Grădina de Vară nu revin la viaţă!

Nu vorbim aici despre Dunărea, demolat în 1992 de fostul primar Eugen Durbacă, pentru a face loc unui centru de afaceri şi nici de Republica, Popular şi Central, care au fost retrocedate.

Vorbim de cinematografele – dacă mai pot fi numite aşa – Doina, Ţiglina, Flacăra şi Grădina de Vară care ajung iar la stat după ce timp de doi ani au fost practic ale nimănui, din cauza unor legi „româneşti”, adică inaplicabile.

Şah cu cinema

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 47 din 11 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial pe 25 mai 2011, Guvernul reglementează situaţia juridică a unor săli şi grădini de spectacol cinematografic.

Pe lista cu sălile şi grădinile de spectacol cinematografic care trec în proprietatea publică a statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „Româniafilm“ (RADEF) se află şi cinematografele gălăţene Flacăra, Ţiglina, Doina şi Grădina de vară.

Guvernul susţine că a decis această mutare având în vedere faptul că unele dintre imobile sunt în stare avansată de degradare sau chiar în pericol de prăbuşire şi visează frumos la „revitalizarea şi modernizarea vieţii culturale, prin crearea unei reţele unitare de cinematografe”.

Guvernul spune astfel „stop” preluării cinematografelor în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale.

Doi ani degeaba

În noiembrie anul trecut, anunţam că municipalitatea din Tecuci a preluat de la RADEF cinematograful „Arta”. În contrapartidă, reaminteam că Primăria Galaţi a solicitat cinci săli de cinema, dar nu a primit încă niciuna, chit că s-a străduit doi ani.

Primăria municipiului Galaţi a purtat corespondenţă cu RADEF, pentru preluarea a cinci săli: Ţiglina, Doina, Grădina de Vară, Dacia şi Flacăra. Legislaţia prevedea ca sălile de cinematografe să fie trecute gratuit în proprietatea administraţiilor locale, cu obligaţia ca acestea să le păstreze destinaţia cel puţin 15 ani.

Ca la noi, la nimeni! Primăria declara că a notificat de două ori RADEF şi se pregătea pentru a treia notificare. Fără rezultat!

În timpul acesta, cinematografele s-au degradat, ori au devenit discoteci, cârciumi sau magazine. Grădina de Vară s-a transformat mai degrabă în Pădurea de Vară, pentru că între scaune creşte vegetaţie ca în junglă.

Ultimele evenimente cinematografice la Galaţi au avut loc în aer liber sau în săli de împrumut la: Teatrul Dramatic, Biblioteca „V. A. Urechia” sau Muzeul de Artă Vizuală.

Să nu uităm că mai există cinematograful 3D care funcţionează la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii şi Seven Cafe&Cinema, primul cafe-cinema din Galaţi. Pentru restul cinefililor, există mall-ul din Brăila.

Rămâne de văzut cu ce se va schimba (în bine) soarta cinematografelor gălăţene reintrate în grija RADEF.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.