Cine este bărbatul care a intrat în mulțime la Modena. Filmul atacului în care opt oameni au fost răniți

În urma atacului din Modena, opt persoane au fost rănite, dintre care patru se află în stare gravă, au anunțat autoritățile. Printre acestea se numără două persoane cărora le-au fost amputate picioarele, iar una dintre ele este în stare critică.
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a descris incidentul ca fiind „extrem de grav”. Aceasta și-a anulat vizita planificată în Cipru și a anunțat că, alături de președintele italian Sergio Mattarella, va vizita persoanele rănite mai târziu, duminică.

Cine este suspectul
Suspectul, în vârstă de 31 de ani, a fost identificat ca fiind un cetățean italian de origine marocană, născut în provincia Bergamo și rezident în provincia Modena, conform oficialilor italieni citați de BBC.
Bărbatul este absolvent de economie, șomer și nu are cazier judiciar. Viceprim-ministrul italian, Matteo Salvini, l-a identificat pe rețeaua X ca fiind Salim El Koudri.
Prefectul orașului Modena, Fabrizia Triolo, și primarul Massimo Mezzetti au precizat că bărbatul fusese tratat în 2022 pentru probleme de sănătate mintală, fiind diagnosticat cu „tulburări schizoide”, după care „a dispărut fără urmă” de pe radarul autorităților.
Parchetul din Modena a anunţat că bărbatul este anchetat pentru ”masacru” şi vătămare corporală, iar anchetatorii încearcă să stabilească motivul atacului. Procurorii au precizat că suspectul a lovit pietonii ”în mod nediscriminatoriu, aleatoriu şi deliberat”…https://hotnews.ro/cine-este-barbatul-care-a-intrat-in-multime-la-modena-filmul-atacului-in-care-opt-oameni-au-fost-raniti-grav-anuntul-premierului-italiei-2248162