DeschidereLocal

Cezar Anton, condus pe ultimul drum. S-a descoperit numele clinicii din Bacãu, unde a fost operat

DEZVÃLUIRI… Familia, prietenii si colegii de partid l-au condus ieri pe ultimul drum, pe Cezar Anton, huseanul care, în ultimii ani, a ocupat functia de director al ANIF Vaslui. Nimeni nu se îndoieste de faptul cã bãrbatul a murit cu zile, chiar dacã, oficial, acest lucru va fi putea fi stabilit de ancheta declansatã de politistii huseni, din cadrul Biroului de Investigatii Criminale. Între timp, ies la ivealã detalii revoltãtoare, despre modul în care Cezar Anton si-a gãsit sfârsitul. Huseanul a fost operat la clinica privatã „Palade” din Bacãu, dupã ce, cu o insistentã nefirerescã, a vrut sã se opereze mai întâi la Vaslui, apoi la Iasi. Mdicii din sistemul public l-au refuzat, rând pe rând, însã un amic l-ar fi trimis, pe bazã de recomandare expresã, la clinica din Bacãu. Acolo a fost operat de deviatie de sept, interventie de la care se pare cã I s-a tras moartea. Medicii vasluieni cred cã chirurgul bãcãoan a ignorat, voit sau nu, faptul cã pacientul avea deja o meningitã purulentã. Din cauze care vor fi stabilite de anchetã, se pare cã medicul în cauzã i-ar fi perforat bietului om un os de la nivelul craniului, generând un fel de canal pânã la creier, prin care au pãtruns bule de aer, aspect extrem de periculos. Constienti, probabil, de ce s-a întâmplat, cei de la clinica din Bacãu nu i-au eliberat niciun fel de document care sã arate cã a fost operat acolo. „Un bilet de externare, o scrisoare medicalã, o retetã mãcar, ar fi trebuit sã îi dea. Pur si simplu, acest om a fost nenorocit, apoi a fost dat pe usã afarã”, spun, revoltati, apropiatii.

Asearã, reprezentatii clinicii „Palade” din Bacãu, asupra cãreia planeazã în prezent, suspiciunea cã, din cauza operatiei fãcute aici, i s-a grãbit sfârsitul huseanului Cezar Anton, au spus cã vor formula un punct de vedere. Nu au infirmat dar nici confirmat dacã huseanul a fost pacientul lor. O secretarã amabilã a precizat cã responsabilii clinicii vor formula o opinie, pe marginea celor întâmplate. Pânã atunci, moartea lui Cezar Anton este una care stârneste discutii intense, dar si neîncredere în sistemul medical, mai ales cel privat. „Mã voi lupta pânã în pânzele albe, ca sã se dovedeascã faptul cã a fost omorât cu zile”, a declarat, extrem de afectatã de cele întâmplate, sotia lui Anton Cezar. De aceastã pãrere sunt toti apropiatii bãrbatului.

L-au operat, apoi l-au trimis acasã, „ca din garã”: fãrã o scrisoare medicalã sau o retetã, mãcar!

Din relatãrilor din anturajul sãu, Cezar Anton ar fi fost cel care a insistat aproape nefiresc de mult, sã efectueze aceastã operatie de deviatie de sept. Ar fi mers mai întâi la Vaslui, la Spitalul Judetean, apoi la Iasi, la medici foarte buni, însã cu totii l-au refuzat, cãci se pare cã ei stiau de aceastã meningitã pe care o avea si nu au vrut sã îsi asume rãspunderea. Un prieten din Husi i-ar fi recomandat clinica din Bacãu si l-a îndemnat sã meargã, pentru operatie. Zis si fãcut! Bacãul l-a acceptat si Cezar Anton a fost operat. Unii spun cã în ziua de joi, iar altii cã vineri a avut loc operatia. Cert este cã sâmbãtã, la CPU-ul Spitalului din Husi, pacientul s-a prezentat într-o stare destul de gravã: cu sângele curgându-i siroaie din nas, dar si cu o stare de confuzie. Întrebat de scrisoarea medicalã ori de vreun document care sã le arate medicilor din Husi ce fel de interventie a suferit la Bacãu, cezar Anton ar fi spus cã nu a primit niciun act medical, la plecarea din clinica respectivã. Zadarnici a fost trimis de urgentã la SJU Vaslui, apoi la Iasi, cãci, în ciuda eforturilor medicilor, huseanul s-a stins. Politia Husi efectueazã o anchetã în acest caz, iar fisele de la toate unitãtile medicale unde Cezar Anton a ajuns, au fost ridicate de anchetatori. Primarul Ioan Ciupilan, la începutul sedinte de CL, de ieri, 29 noiembrie, le-a cerut consilierilor locali din CL Husi, sã tinã împreunã un moment de reculegere, pentru cel care a fost vreme de un mandat, membru al Consiliului husean. „Ne-a fost coleg, prieten si am fost 4 ani în formula care a condus orasul. Dumnezeu sã îl odihneascã”, a spus primarul Ioan Ciupilan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button