Cetățeanul de onoare al Bârladului, renumitul critic și istoric literar Nicolae Crețu, a încetat din viață!

BÂRLADUL ÎN DOLIU… Veste tristă pentru întreaga comunitate bârlădeană: unul dintre cei mai de seamă fii ai Bârladului, profesorul universitar, critic și istoric literar, Nicolae Crețu, a încetat din viață, cu cinci zile înainte de a împlini 81 de ani, în cursul dimineții de 15 aprilie a.c. Este o pierdere grea pentru întreaga comunitate academică din România și, în special, pentru Bârlad, orașul său natal pe care nu l-a putut uita niciodată, chiar dacă soarta l-a purtat pe alte meleaguri.
Născut pe 20 aprilie 1941, la Bârlad, Nicolae Crețu avea să devină una dintre figurile marcante din domeniul istoriei și criticii literare. Pentru început, a urmat cursurile școlii gimnaziale ”Vasile Pârvan” (1948-1955), după care a ajuns pe băncile prestigiosului Colegiu Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”. Însă, în ultimul an de liceu a frecventat nou-înființatul Complex școlar Bârlad (1958 – 1959), unde a absolvit ca șef de promoție. și-a aprofundat studiile la Facultatea de Filologie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, instituție care avea să devină ”cartierul general” al prestigioasei sale cariere de istoric și critic literar. De altfel, după absolvirea studiilor universitare a fost numit asistent la Catedra de literatură română și literatură comparată.
Specializat în literatura română a secolului al XIX-lea, a cultivat, didactic și publicistic, abordarea interdisciplinară și fundamentarea teoretică a discursului critic. și-a susținut doctoratul în 1978, cu teza «Construcție și semnificație în romanul românesc». A ținut cursuri de limbă, literatură și civilizație română în Franța, la Universitatea «Paul Valéry» din Montpellier (1976-1979), unde a inițiat editarea revistei de studii românești «Dialogue», apoi în Statele Unite, la University of Washington din Seattle, în cadrul Programului Fullbright de schimburi academice internaționale (1983-1985).
De-a lungul carierei, Nicolae Crețu a publicat numeroase eseuri, cronici și studii în diverse publicații de specialitate.
El este una dintre personalitățile culturale bârlădene cu o fidelitate fără cusur față de orașul natal. A răspuns întotdeauna cu solicitudine, îndeosebi în ultimii 30 de ani, tuturor invitațiilor și solicitărilor de colaborare din partea instituțiilor bârlădene.

”Alături de întreaga comunitate locală, deplâng trecerea în neființă a reputatului professor universitar Nicolae Crețu. A fost un adevărat fiu al Bârladului, un spirit luminat, un adevărat far călăuzitor pentru generații întregi. Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au iubit și respectat!”, a declarat primarul Bârladului, av. Dumitru Boroș.
Alo domnule primar , când se mai apuca de scris comunicate cu limba de lemn cei doi hiperspecialisti dati-le, mai întâi, o găleată de moare să își revină. Auzi tu: far călăuzitor, mai trebuia să scrie și că a fost cel mai iubit fiu al neamului și era gata portretul lui Ceaușescu. Condoleanțe domnilor ziariști căror le-a murit vocația!