Local

Cele 80 de oi, depistate într-un camion la intrarea în Vaslui, vor fi omorâte. Decizii radicale în acest caz ale Centrului Local de Combatere a Bolilor

DRASTIC… După ce inspectorii sanitari-veterinari au depistat marți, 7 iulie, la intrarea în municipiul Vaslui, un camion cu 80 de oi, pentru care șoferul nu deținea niciun fel de document, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) s-a întrunit a doua zi, de urgență, la Prefectura Vaslui. S-a luat decizia ca toate cele 80 de oi, adăpostite într-un spațiu de la Gura Bustei, în care se organizează Expo-Zoo Vaslui, să fie omorâte, întrucât prezintă riscul de a răspândi pesta micilor rumegătoare. De altfel, informația a fost aflată de „Vremea Nouă” încă de ieri, pe surse, astăzi ea fiind confirmată de autoritățile din cadrul CLCB, care au luat această decizie radicală. Toate cele 80 de oi vor fi omorâte și îngropate în condițiile prevăzute de lege. Soluția drastică vine în contextul în care România are deja interdicție din partea Uniunii Europene în ceea ce privește exportul de ovine, tocmai pentru a preveni extinderea focarelor de pestă a rumegătoarelor mici, izbucnite în județele Arad și Bihor.

De reamintit faptul că acest transport cu 80 de oi vii a fost depistat la intrarea în Vaslui. Șoferul nu a putut prezenta inspectorilor DSVSA Vaslui niciun fel de document privind proveniența oilor și starea lor de sănătate. A spus doar că oile provin din Botoșani (un județ cu mari probleme privind pesta micilor rumegătoare) și se îndrepta cu ele spre o localitatea din județul Tulcea. A fost amendat pe loc cu 12.000 de lei, iar azi, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor, s-a decis că șoferul a încălcat anume prevederi ale legii și pe numele său va fi întocmit dosar penal. De asemenea, de la nivelul central, Centrul Național pentru Situații de Urgență prin Centrul Național de Combatere a Bolilor a decis pe 7 iulie ca timp de 30 de zile, pe teritoriul României să fie oprite toate mișcările de mici rumegătoare.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button