
Ionuț Boureanu este unul dintre cei mai „activi” hoți din Pașcani, fiind cunoscut în majoritatea magazinelor ca un cal breaz. Pentru o serie de furturi, a fost trimis în judecată în martie, magistrații Judecătoriei Pașcani condamnându-l în iulie la 3 ani și 2 luni de închisoare. Sperând la o sentință mai ușoară, Boureanu a contestat sentința în fața Curții de Apel. Această instanță urmează să se pronunțe pe 18 decembrie. Până atunci, Boureanu a mai fost condamnat o dată, în primă instanță, într-un dosar a cărui judecată a început anul trecut.
Parfumuri, creme, detergent și unelte
În acesta, Boureanu este acuzat că în dimineața zilei de 10 februarie a anului trecut a luat de pe rafturile magazinului Lidl de pe strada Moldovei din Pașcani o mașină de găurit, o unealtă multifuncțională, un aparat de ras, unul de tuns, detergent, două aparate Gilette, un deodorant, șampon, 12 creme și cinci perechi de șosete. A ieșit apoi cu coșul, trecând pe lângă casă fără a plăti. A fost însă urmărit de șeful de magazin și agentul de pază. A fost nevoit astfel să-și abandoneze prada în parcare. Câteva zile mai târziu, și-a încercat norocul pe aceeași stradă, dar la Kaufland. A sustras șase parfumuri în valoare totală de 165 lei, fiind oprit însă de agentul de pază. Pe 19 februarie, tot dimineața, a atacat un magazin Profi. De aici a sustras trei creme de față, pe care le-a băgat în buzunarul gecii și a ieșit fără a plăti. De această dată nu a mai fost depistat, paguba provocată magazinului ridicându-se la 97 de lei.
Șase furturi au fost evaluate la trei ani de închisoare
Reușită a fost și lovitura dată magazinului Flanco din Pașcani, pe 21 februarie 2024. De aici a sustras un laptop Lenovo Gaming în valoare de 3.350 de lei, pe care l-a ascuns sub haină. A profitat de faptul că angajații erau ocupați cu alte activități și a părăsit discret incinta. Aparatul nu a mai fost recuperat. Câteva zile mai târziu, a furat un telefon Motorola în valoare de 400 de lei de la o clientă a unui magazin alimentar. În dosarul trimis instanței a mai fost consemnată o ispravă similară a lui Boureanu. În seara zilei de 25 martie 2024, el a intrat într-un local pășcănean și a ochit-o pe Mirela B., care îi supraveghea pe copiii care participau la o petrecere organizată acolo. A profitat de neatenția angajatei și i-a sustras telefonul Samsung A52 aflat pe tejghea. A fugit apoi spre parcul din apropiere. A fost prins însă de un martor al întâmplării, iar telefonul a fost recuperat…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cel-mai-tupeist-hot-din-judet-a-iesit-cu-cosul-plin-de-produse-din-magazin-fara-sa-plateasca–1817299.html