Cel mai înalt om din lume dezvăluie de ce l-a părăsit soția după 8 ani. „Sunt foarte trist”
Sultan Kösen, cel mai înalt om din lume, a vorbit despre divorțul de soția sa după 8 ani de căsnicie, spunând că diferențele, problemele de sănătate și presiunea vieții publice au dus la despărțire.
Sultan Kösen, considerat cel mai înalt bărbat din lume, a vorbit deschis despre motivul pentru care mariajul său s-a încheiat, mărturisind cu regret: „Sunt foarte trist”, scrie Mirror.co.uk
Turcul de 43 de ani măsoară 2,51 metri, în timp ce fosta sa soție, Merve Dibo, are aproximativ 1,67 metri. Bărbatul, deținător de 17 ani al recordului Guinness World Records, s-a căsătorit cu tânăra de origine siriană în 2013. La acel moment spunea că o iubește enorm și că visul lui cel mai mare era să își întemeieze o familie.
La nunta lor, un eveniment grandios cu aproximativ 1.500 de invitați, el declara emoționat: „Când m-am uitat în ochii ei, am știut că este dragoste”.
Merve avea doar 20 de ani la acea vreme, iar la câteva luni după nuntă au apărut primele zvonuri privind probleme în cuplu.
Totuși, Sultan a negat atunci aceste speculații, afirmând public: „Mă sună zilnic cinci-șase persoane și mă întreabă dacă e adevărat că m-a părăsit soția. Nu este adevărat, soția mea este aici, lângă mine. Vreau ca toată lumea să vadă asta”.
Și Merve a susținut aceeași variantă: „Nu există așa ceva. Vreau să rămân cu el toată viața. Sunt cea mai fericită femeie din lume”.
Motivele care au dus la divorț
Cu toate acestea, Sultan Kösen, care suferă de gigantism și acromegalie cauzate de o tumoră la nivelul glandei pituitare, a vorbit recent într-un documentar difuzat de Channel 4 despre divorțul din 2021…https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/cel-mai-inalt-om-din-lume-dezvaluie-de-ce-l-a-2526343.html