Cea mai amendată trupă de mascați, spectacol total la Dragomirești de Revelion. Colindătorii, victime coleterale ale luptelor interne din IPJ Vaslui

Acțiunea prin care au fost amendați șoferii primăriilor de pe microbuzele școlare și, de asemenea, li s-au suspendat certificatele, încă stârnește nemulțumire în rândul celor care nici nu au crezut că o activitate atât de frumoasă, cu organizare oficială și coordonată cumva chiar de la vârful județului, poate fi ținta unor acțiuni ale Poliției. Unii spun că a fost un exces de zel al polițistilor rutieri, însă alții, mai suspicioși, susțin că, de fapt, totul ar fi doar o sabotare pe față a șefului IPJ Vaslui, Ionel Nane. Acesta ar avea un „grup” ostil în interior, care l-ar vrea înlăturat și atunci fac asemenea acțiuni care ar putea duce la pierderea de către Nane a sprijinului politic. Mai spus, de asemenea, că fiind implicate primăriile PSD în toate această acțiune, conducerea CJ ar avea toate motivele să se supere pe Nane, care a tulburat astfel ecoul pozitiv al unui eveniment cultural altminteri foarte reușit. Până se lămurește însă toată tevatura, problema pe care și-o pun cei din Dragomirești, de pildă, este cu ce vor duce ei de pe 8 ianuarie copiii la școală? Microbuzul școlar nu mai poate circula, pentru că a rămas fără plăcuțe.
Alaiul senzațional de la Dragomirești, în loc de felicitări, a primit amendă de la polițiști și li s-a tras microbuzul școlar pe dreapta. Deși dezamăgiți, colindătorii au pornit iarăși cu alaiul, ducând tradiția mai departe
Un alt aspect care arată că acțiunea poliției rutiere din ziua de 21 decembrie 2025, asupra microbuzelor școlare, a fost una rigidă și aproape ostilă, a fost acela că polițiștii au făcut totală abstracție de faptul că microbuzele erau în regulă, aveau o dispoziție oficială, a primarilor, de a aduce colindătorii la Vaslui, la o activitate amplă, organizată instituțional. Nimeni nu era în vreun interes personal. De altfel, marea majoritate a microbuzelor aveau copii în componența alaiurilor. Alaiul de la Dragomirești, de pildă, drastic amendat pe 21 decembrie 2025, este unul dintre cele care au făcut un spectacol desăvârșit în Centrul Civic al Vasluiului, arătând tuturor frumusețea unor datini păstrate din vechime, cu mare grijă pentru autenticitate și pentru mesajul colindătorilor. Ca un detaliu, dragomireștenii nu au nici coregraf, ci pun în momentele lor artistice ceea au aflat de la bunici, precum și pasiunea lor de a duce tradiția mai departe. În loc de felicitări însă, alaiul s-a ales cu amendă și cu microbuzul școlarilor tras pe dreapta. Deși dezamăgiți, colindătorii din Dragomirești nu s-au lăsat, așa că au ieșit la cumpăna dintre ani în stradă și au dus tradiția mai departe.
Tradiții mărlănesti…. niște bivoli care urlă cu topoare și băte….de ce și eu tre să plătesc meliția și spitalizarea acestor babuini cănd își sparg țestele ? Microbuzul este pentru transportul elevilor nu a bețivilo și răpanoșilor punct ……nu mă interesează GRUPUL INFRACTIONAL ORGANIZAT din MAI
Nu v-ați convins nici acum că suntem printre cele mai de rahat zone din țară?! Câți nu ați circulat mii de km prin lumea asta fără probleme, iar când ați ajuns în Vaslui ați luat amenda?! Calitatea umană lasă de dorit aici…🖕🏻🖕🏿🖕
Ati înnebunit cu totii!!!!!!!
Nane nu știe să lege 2 vorbe, dar mite sa dea amenzi la soferii de microbuze cu colindători!!!!!!!! Ce fața de țuica are!
La pensie nene Nene. Lasă tinerii și tinerele sa evolueze…
Aaaaa rămâne ala micu fara tati si mami…la Negrești cu el pardon la Bălcești!!!
Contestati si i purtati la tribunal .
Comisarul Ionel are sânge în instalație, îl doare la patină de ce spuneți voi , a aplicat art.6 din Legea 162/2024
…este clar ca actiunea nu este intamplatoare…comandantul Ionel Nane a vrut sa vadă cata sustinere politica mai are si a lovit direct fieful PSD…incurcate caile politicului….oricum Nane-i pe faraș…Onuta Butnaru cu sustinere PNL sau Adisor Bors cu sustinere PSD se vehiculează a fi următorul INSPECTOR SEF al jud. Vaslui!!!!
PRINZI VRAGHII!!!??? NANE IONICA NU ARE ASA TUPEU!!! GINUȚA NU L’AR LASA SA FACA O ASA IMPRUDENTA!!!!
Partea din Bârlad a PSD ului, așa trebuia să scrii. Asta e, studii de studii are Afișor… Cap are, minte ar mai trebui
Ar fi tare ca judetul Vaslui sa aibă o inspectoare șefa in sfârșit.
Pune Oana parul pe toți lingăii lătrai! O susțin pe doamna Butnaru!
da, o inspectoare sef la Vaslui si o kurva ca ioenasca sefă la Huși, nu ? pt prostii de barbati ai celor doua, ba , tineti va kurvele acasa , nu le vreti sefe peste instituțiile publice
Politia este comandată de politic???!!!!!Unde e democrația în țara asta🤔 cum sa dai ordin la poliție să facă ce vrei tu, politicianu le😡
io te , acum te ai trezit si tu, păi ia intreaba l pe Tataru cum si a pus prostii la ipj vasui fara sa intrebe pe nimeni , a distrus politia si acum el vrea ordine la spitalul Huși, ba nu ti e rusine ?
Microbuzele au fost cumpărate de Consiliul Județean și date la primării. Consiliul Județean a organizat datinile in centrul vasluiului și a dat ordin să vină alaiurile de colindători. Primării au primit microbuzele și tot ei le intretin. Ce au facut rău ca le-au folosit pentru comunitate. Trebuiau sa vină la Vaslui cu taxiul ?
Cu Bolt, că au niste șoferițe lux🤪
Nu ați știut sa il apreciati pe PELIN
Microbuzele scolare cu doi stapini primaria+scoala.? Dar…. si intre cei doi exista ceva neclar… microbuzul e al primariei iar cheltuielile de transport elevi, si cheltuielile de intretinere/ mentenanta a automobilului intra tot in …. atentie ….bugetul scolilor… problema care trebuie lamurita… cine a dat ordinul de deplasare???? Ce treaba are transportul elevilor cu participarea formatiuniilor la festival? Dar amenda poate fi contestata la judecatorie si pina se termina procesul ar trebui ca microbuzul sa poata duce copii la scoală. Politia rutiera sa mai iasa si in trasee… si nu sa trimata la control trafic pol.comunitari care nu au nici carnet de conducere.
Ce oameni și polițiștii ăștia. Păi dacă nu ești în regulă plătești tată. A coborât armata din pod. Vorba. lui Gigel, dar ce cauta armata în pod. Urmarea microbuzele școlare. Aviz altor primari. Bravo domnilor polițiști.
Ce balivene spuneti de santaj sef IPJ pe plan politic PSD, nici vorba. Primarii ar trebui sa stie articolul.6 din legea 192/2024. Polițiștii doar si-au facut treaba .
Legea 162 /2024