Autor: Adi Dobre
M-a apucat greaţa văzând toate mesajele naţionaliste de dinaintea meciului România – Grecia de pe „Arena Naţională”. Ziarele, reţelele de socializare, pereţii, asfaltul, toate colcăiau de mesaje lacrimogene, superoptimiste… Batem Grecia! Îi rupem pe greci! Suntem mai buni ca ei. Aiurea… Aiureli, abureli.
Cine ar fi dat un pronostic în defavoarea naţionalei lui Victor Piţurcă ar fi fost acuzat imediat de lipsă de patriotism. După meciul de aseară, Cipic, fratele meu, îmi spunea că dacă aveam un arbitraj favorabil şi la Pireu şi la Bucureşti, am fi obţinut calificarea la Mondiale. A trebuit să-l contrazic, reamintindu-i că noi nu avem şi nici nu vom avea din păcate jucători ca Samaras, „Zeu” pe „Celtic Park”, Mitroglou, pe care se bat marile echipe ale Europei, Sokratis, care betonează defensiva Borussiei Dortmund, vicecampioana Europei. N-avem nici măcar un Karagounis, un Katsouranis. Ăştia doi sunt la fel de bătrâni ca Acropole. „Bătrânii” noştri n-au nicio treabă cu echipa naţională. Ei râd la imn şi, când dau de greu, se retrag. În loc să fie pe teren în tricoul naţionalei, Cristi Chivu preferă liniştea de la Milano şi intervenţiile în direct la televiziunile care-i trimit întrebările dinainte. Mutu, care nu mai joacă la Ajaccio se milogeşte de Piţurcă să-l cheme la naţională, apoi îl face praf pe selecţioner, uitând de derapajele sale fără număr din cantonamentele primei reprezentative. Lobonţ în loc să-şi caute o echipă să apere, că vorba aia portarii au viaţa cea mai lungă dintre toţi fotbaliştii, stă şi lustruieşte băncile de rezerve mulţumit că de ani buni îi intră lunar banii în cont fără să mişte un deget. Cum ar fi arătat naţionala cu Lobonţ titular chiar şi la Ceahlăul Piatra-Neamţ în viaţa de zi cu zi, cu Mutu adus pe calea cea bună, cu un Cristi Chivu căruia să-i pui la micul dejun periodic „Deşteaptă-te române”, cu Radu Ştefan, Cristi Săpunaru şi Mirel Rădoi după un curs despre patriotism?
Cu cine să faci însă treabă? Cu Măţel de la Astra Giurgiu? Cu Dodel, care cade după un umăr la umăr cu bătrânul Karagounis? Cu expiratul ăla de Bogdan Stancu sau cu eternul supraevaluat Marica? Să fim serioşi.
Cu o noapte înainte de meciul de la Bucureşti am visat că ne-am calificat la Mondiale. Iar naţionala era înconjurată acolo de toţi atârnătorii şi de toţi politicienii care la meciurile naţionalei rup bufetul de la protocol în două. O prezumtivă calificare a naţionalei la Mondialul de anul viitor din Brazilia ar fi ascuns sub preş gunoiul din fotbalul românesc. Un fotbal corupt, politizat, un fotbal fără viitor, caracterizat de nepotism, de incompetenţă, de corupţie. Un fotbal în care nu se schimbă nimic. Un fotbal în care scăpăm de un mafiot şi dăm peste altul. „Aţi vrut Grecia, poftiţi Grecia”, spunea Emeric Ienei într-un editorial în Evz imediat după tragerea la sorţi a meciurilor pentru barajul de calificare la Cupa Mondială. Ne-am bucurat de parcă am fi căzut cu Malta. Optimism deşănţat, fără niciun fel de acoperire. Un optimism bolnav de cancer, boala aia de a cuprins de ani buni fotbalul românesc, care a distrus centrele de copii şi juniori. Rămân la părerea că n-am fi bătut Grecia lui Fernando Santos nici dacă am fi fost arbitraţi de Alexandru Tudor, nici dacă am fi jucat o lună cu lumina stinsă şi cu acoperişul tras pe „Arena Naţională”. Şi o să vedeţi când o să mai batem Grecia. Poate peste vreo 20-30 de ani, când s-o retrage Karagounis!
Citiţi mai mult: Ce să căutăm la Mondiale? – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-sa-cautam-la-mondiale-1068487.html#ixzz2lBLWoQSo
EVZ.ro
