Există trei ipoteze privind cauzele prăbuşirii elicopterului SMURD în Republica Moldova, acestea fiind vremea rea, eroare de pilotaj sau defecţiune tehnică, a declarat fostul director pentru securitate aeronautică Tarom, Valentin Duţă, potrivit Mediafax.
„Sunt trei ipoteze: vremea rea, eroare de pilotaj sau defecţiune tehnică. Dacă era vânt, era periculos, se destabilizează foarte repede. Înainte de fiecare plecare, şi la elicoptere, pe lângă faptul că raportează scris ce a fost remediat, comandantul este dator să treacă pe la meteo. Acolo probabil că era vreme rea, şi mai ales deasupra unei păduri. Probabil ar fi vrut să întoarcă elicopterul dar nu a putut. Cel mai probabil nu şi-a apreciat corect metarul meteo. Dacă nu era vânt este o eroare de pilotaj sau defecţiune tehnică. Potrivit procedurii, la decolare se depune planul de zbor. Se fac verificări la fiecare plecare dar dacă din Moldova urma să facă o altă cursă, e posibil ca verificarea să nu fi fost făcută. Comandantul unei aeronave care vine şi aterizează dă direcţiei tehnice jurnalul care spune ce l-a supărat în timpul zborului. Aceştia iau jurnalul şi sunt obligaţi să remedieze. Ei au venit de la Iaşi acolo, s-ar putea să le fi apărut ceva pe drum, le-au dat celor de acolo şi probabil nu au ştiut ce să facă”, a declarat fostul director pentru securitate aeronautică Tarom, Valentin Duţă.
sursa: http://www.antena3.ro/actualitate/cauzele-prabusirii-elicopterului-smurd-359625.html