Monden

Cătălin Măruță, primul test la Antena 1. Ce audiență a făcut cu „Furnicuțele”

Cătălin Măruță a debutat luni, 7 septembrie, la Antena 1, în postura de prezentator al emisiunii „Furnicuțele”. Prima ediție a adus postul pe locul al treilea la nivel național, însă diferența față de Pro TV s-a redus considerabil pe segmentul comercial.

În medie, „Furnicuțele” au fost urmărite de 392.000 de telespectatori pe minut la nivel național, ceea ce a plasat Antena 1 pe poziția a treia, după Pro TV și Kanal D, notează Pagina de Media. 

Pro TV a avut o medie de 516.000 de telespectatori, în timp ce Kanal D, cu „Casa iubirii”, a atras 477.000 de telespectatori.

Diferența s-a micșorat la orașe

În mediul urban, Antena 1 a urcat pe locul al doilea, cu 254.000 de telespectatori, în timp ce Pro TV a avut 279.000. Kanal D s-a clasat pe poziția a treia, cu 201.000 de telespectatori.

Pe publicul comercial, respectiv persoanele cu vârste între 21 și 54 de ani din mediul urban, competiția a fost și mai strânsă.

„Furnicuțele” au avut o medie de 93.000 de telespectatori, față de 101.000 pentru Pro TV. În privința cotei de piață, Antena 1 a obținut 16,5%, iar Pro TV 17,9%.

Măruță a reușit să treacă peste Pro TV într-o oră

În cea de-a doua oră a emisiunii, când „Furnicuțele” s-au intersectat cu „Batem Palma” de la Pro TV, Antena 1 a reușit chiar să treacă în fața fostului post al lui Măruță pe segmentul comercial.

Antena 1 a avut atunci 107.000 de telespectatori, în timp ce Pro TV a înregistrat 100.000.

La nivel național, însă, debutul lui Măruță a rămas pe locul al treilea, iar clasamentul a fost similar celui înregistrat la prima ediție a emisiunii cu Denise Rifai…https://adevarul.ro/showbiz/tv/catalin-maruta-primul-test-la-antena-1-ce-2555058.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button