National

Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la poalele Retezatului

Un traseu inedit scoate la iveală „Castelul din Carpați”, o cetate medievală părăsită de secole pe stâncile care se înalță la intrarea în ținutul sălbatic al Retezatului. Cetatea Colț a rămas vreme îndelungată un loc neprimitor, „bântuit” de legende întunecate.

Veche de peste șase secole, dar ruinată vreme îndelungată, cetatea medievală Colț a rămas un reper al ținutului de la poalele Retezatului.

Cetatea cnezilor

Ar fi fost construită în secolul al XIV-lea de familia Cândeștilor, care avea să fie maghiarizată sub numele Kendeffy. Locul ales de cneji pentru ridicarea fortăreței au fost stâncile care se înalță la peste o sută de metri deasupra văii Râușorului, la intrarea în defileul Retezatului dinspre Râu de Mori.

În vale, pe versantul opus, familia Cândeștilor a ridicat Mănăstirea Colț, faimoasă în trecut datorită legendelor despre comorile ascunse în jurul ei, dar și pentru picturile medievale, vandalizate în secolele care au urmat. Unii istorici îi indicau pe turcii care au năvălit în Țara Hațegului în secolele trecute drept autori ai distrugerii icoanelor din vechile biserici, alții pe calvini. Oamenii locului aveau și alte teorii.

„Coborând din Cetatea Colț şi trecând peste Râuşor, vedem Mănăstirea călugărilor. O biserică veche după stil bizantin, având turnul acoperit cu piatră și fruntarul dărâmat. Se văd şi acum picturile sfinţilor după ritul grecesc. Pentru una am deplâns pe acei sfinţi, adecă fiindcă sunt toţi orbi, nu de la natură, ci cu ochii scoşi. Ca să-mi satisfac curiozitatea, îndată după întoarcere am întrebat pe o babă cine ar fi putut scoate ochii sfinţilor. — Ei, domnişorule — îmi răspunde într-un târziu — ochii sfinţilor sunt foarte buni la vrăjit. Apoi, cei mai învăţaţi nu vreau să creadă, dar ochii de la sfinţi sunt buni la vrăjiturile care se fac pentru muierile necredincioase bărbaţilor lor. Atâta folosesc, că fac ca bărbaţii să nu vadă ceea ce fac muierile lor”, informa ziarul Tribuna, în 1886.

Castelul din Carpați

Cetatea medievală care domină valea Râușorului a păstrat și mai multe mistere. Legendele locale descriu într-un mod fantezist poveștile prințeselor închise în donjonul său, iar în epoca modernă unii autori au încercat să asocieze fortăreața cu „Castelul din Carpați”, descris în secolul al XIX-lea de faimosul scriitor francez Jules Verne….https://adevarul.ro/stil-de-viata/calatorii/castelul-din-carpati-redescoperit-pe-un-traseu-2522117.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button