Caravana cu Medici Iași, peste 100 de pacienți investigați în comuna Dodești
În cadrul recentei acțiuni medicale desfășurate în comuna vasluiană Dodești, echipa Filialei Iași a Caravanei cu Medici a revenit pe teren cu dorința de a fi aproape de comunitate și de a aduce prevenția mai aproape de cei uitați de sistem. În cele două zile de campanie, medicii voluntari au investigat mai mult de 100 de pacienți defavorizați.
Asociația Caravana cu Medici (CCM) oferă servicii de screening și servicii medicale generale și de specialitate, precum și servicii de educație medicală, în regim mobil, sub formă de caravane medicale. Asociația organizează caravane desfășurate pe parcursul a 1-2 zile (sâmbătă și duminică), la care participă o echipă multidisciplinară (medici specialiști, medici rezidenți și studenți la medicină), care consultă până la 50 de persoane pe zi, adulți și copii.
O astfel de caravană mobilă a desfășurat și în comuna Dodești, unde au fost efectuate numeroase investigații. Concret, au fost prelucrate seturi de analize de sânge de la 116 pacienți, au fost efectuate 115 electrocardiograme (EKG), au fost realizate 24 de ecografii abdominale și de părți moi (dintre care o ecografie a fost doar tiroidiană) și 8 ecocardiografii, au fost recomandate 91 de trimiteri medicale către medicul specialist sau pentru investigații suplimentare (dintre care 19 au primit recomandări strict pentru investigații suplimentare). Nu în ultimul rând, a fost gestionat un caz urgent, care urmează să fie preluat și monitorizat de către medicul de familie.
„Fiecare cifră reprezintă un om, o poveste și un semnal de alarmă care confirmă că o diagnosticare la timp face diferența între un stil de viață sănătos și complicații grave. Vrem să le mulțumim din suflet tuturor locuitorilor din comuna Dodești, județul Vaslui, care ne-au trecut pragul și ne-au primit cu atâta căldură și deschidere. Faptul că putem fi alături de comunitatea voastră, aducând sprijin, consultații și îndrumare medicală acolo unde este cea mai mare nevoie, reprezintă o bucurie imensă pentru întreaga noastră echipă. Le suntem profund recunoscători tuturor celor care pun suflet zi de zi în această misiune frumoasă – voluntari, parteneri și autorități locale. Mergem mai departe cu aceeași energie, dăruire și dorință de a face bine! Dorim să mulțumim autorităților locale pentru sprijinul logistic și deschidere, partenerilor noștri naționali Synevo, Bayer România, Secom Healthcare, Salvați Copiii România, Genekor România, precum și sponsorilor locali Telus și ZetMedical. Nu în ultimul rând, recunoștința noastră merge către întreaga echipă de voluntari pentru implicarea și sufletul puse în această misiune!”, au transmis reprezentanții Filialei Iași a Caravanei cu Medici.