Captivă de 574 de zile. Drama fetiţei de 12 ani din Brad, nevoită să locuiască ușă-n ușă cu vecinul condamnat că a violat-o

Abuzul sexual a început de când avea doar 9 ani, mărturiseşte Iulia. Am găsit-o pe fetiţă într-una dintre cele mai sărace locuinţe care există în blocurile sociale din Brad (Hunedoara), acolo unde ea trăieşte alături de tatăl ei şi de partenera de viață a acestuia.
Tatăl Iuliei: „O ademenea cu bani”
Iulia are părul lung şi negru, cu vârtej în frunte, ochii migdalaţi şi o lumină ce-i umple tot chipul, atunci când zâmbeşte. „Eşti frumoasă, Iulia!” „Mulţumesc”, ne răspunde ea, ruşinată. E o fetiţă timidă, vizibil afectată de trauma prin care a trecut, şi chiar dacă fizic este mai dezvoltată, mental şi sufleteşte ea pare mult mai mică de 12 ani. E un copil cu nevoi speciale, diagnosticat cu gradul III de handicap. Tatăl a crescut-o singur de la vârsta de 9 luni, după ce i-a fost încredințată de instanță, în urma unui proces cu mama copilei. Bărbatul a fost ajutat şi de mama lui, bunica fetiței, dar ea a murit anul trecut, la scurt timp după ce a aflat că Iulia fusese violată, iar Aurel B. spune că „şi-a făcut inimă rea şi din cauza asta s-a dus”.
Citeşte întreaga ştire: Captivă de 574 de zile. Drama fetiţei de 12 ani din Brad, nevoită să locuiască ușă-n ușă cu vecinul condamnat că a violat-o